Comisia de Apel de licenţiere a hotărât să acorde echipei oltene licenţa pentru sezonul 2009-2010. În aceste condiţii, steliştii trebuie să lupte pe teren dacă vor în Europa. Oltenii pot să respire uşuraţi: Universitatea Craiova a primit licenţa de club profesionist şi va juca în sezonul următor în Liga I. Citiţi şi
Universitatea Craiova a primit licenţa pentru sezonul 2008-2009
Craiova: Balaci şi Gică Popescu nu sunt de acord cu retrogradarea Ştiinţei
Craiova: Gane duce Ştiinţa spre Europa
Craiova: Ştiinţa nu se teme de retrogradare
După o şedinţă de două ore şi jumătate, membrii Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere a admis în unanimitate memoriul formulat de clubul craiovean împotriva deciziei comisiei de prima instanţă de a nu acorda licenţa.
Astfel că Universitatea Craiova va evolua şi în sezonul viitor pe prima scenă fotbalistică a ţării. Decizia este definitivă şi irevocabilă.
În aceeaşi situaţie a fost şi Farul Constanţa, dar echipa de la malul Mării Negre va juca în Liga I doar dacă se va clasa pe un loc neretrogradabil. Emoţiile lui Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova, au fost imense înaintea intrării în sediul FRF.
„Nu ştiu dacă este mâna Stelei, dar cred că este totuşi vorba despre o echipă care doreşte să ne ia locul de Europa League”, a spus preşedintele Universităţii.Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, nu a fost mirat de decizie.
“Eram sigur că Universitatea Craiova va lua licenţa întrucât am văzut documentele. Comisia de Apel a făcut dreptate. Cealaltă comisie cred că a fost influenţată, dar nu de cluburi”, a declarat Dragomir la Sport.ro.
Mititelu spune că s-a făcut dreptate
Mititelu era, la ieşirea din Casa Fotbalului, mulţumit de decizia comisiei, dar dezamăgit de Gigi Becali. “Sunt bucuros d