Vlad Georgescu, autorul cartii cu titlul de mai sus, aparuta la Humanitas de curand, s-a oprit cu analiza sa in 1977, lucrarea fiind redactata chiar in primavara acelui an, imediat dupa cutremur. Avea nevoie sa faca asa ceva, pentru a sintetiza astfel treizeci de ani de miciuna si prefacatorie carora le-a cazut victima istoriografia romaneasca.

Vlad Georgescu a fost directorul Europei libere pana in 1988, cand a incetat din viata. Avea doar 51 de ani. Moartea sa a fost suspecta si probabil ca Securitatea lui Ceausescu nu a fost straina de ce s-a intamplat, asa cum nu a fost straina nici de alte decese sau de grave suferinte fizice ale altor persoane care au lucrat la respectivul post de radio.

Cartea apare asadar dupa trei decenii de la scrierea ei, in seria de istorie recenta, ingrijita si beneficiind de postfata regretatului Radu Popa, arheolog si medievist, unul din fondatorii acum 19 ani ai Grupului de Dialog Social si factor de coeziune al societatii civile. De ce politica si istorie? Fiindca plecand de la expresia celebra a lui Orwell, potrivit careia intr-un regim totalitar viitorul este aproape sigur, doar trecutul e mereu interpretabil si deci poate fi modificat de la o epoca la alta, asa si in cazul comunistilor romani, maestri in diversiuni, mistificari si malversatiuni, istoria a fost mereu sluga batjocorita a politicii arbitrare care stie sa faca din alb negru si din negru alb. Poate nicaieri ca la noi imediat dupa razboi si pana in 1989, odata cu moartea lui Ceausescu, nu am asistat la mai multe falsificari, punandu-i pe bietii istorici in cele mai jenante posturi, siliti sa se prostitueze si facand din stiinta istoriei o simpla carpa de ghete a celor de la putere, care aveau nevoie de lustru pentru a-si oglindi in ele chipul diform.

Vlad Georgescu nu se inflameaza niciodata, lucrarea sa este aceea a omului intelig