Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Benedict al XVI-lea i-a binecuvantat pe arbitrii finalei

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 28 mai 2009 ·

Massimo Busacca Papa Benedict al XVI-lea i-a salutat, ieri, la Vatican, pe arbitrii elvetieni ai finalei Ligii Campionilor care a avut loc la Roma, intre formatiile FC Barcelona si Manchester United. Cei trei arbitri elvetieni, centralul Massimo Busacca, asistentii Matthias Arnet si Francesco Buragina au stat de vorba cateva minute cu Papa Benedict al XVI-lea, dupa audienta generala. In schimb, lucrurile nu au stat la fel de bine si in randul suporterilor. Astfel, un turist american a fost ranit cu o arma alba in apropiere de Roma, aceasta fiind a doua victima a unei agresiuni inainte de finala Ligii Campionilor, dintre FC Barcelona si Manchester United, care a avut loc ieri seara, informeaza AFP, care citeaza surse din cadrul politiei locale. "Americanul, care a fost probabil atacat de un suporter al echipei Manchester United, a primit mai multe lovituri de cutit in coapsa si fese", a declarat un responsabil al politiei locale. Barbatul a fost spitalizat si are nevoie de un concediu medical de 15 zile. Potrivit sursei citate, patru tineri italieni au fost arestati pentru aceasta agresiune. Tot ieri, purtatorul de cuvant al Prefecturii din Roma a anuntat ca un suporter englez a fost ranit usor cu un cutit la Roma, miercuri dimineata, in circumstante care nu au fost inca elucidate. "In jurul orei locale 3.00 dimineata, un suporter englez a fost usor ranit in coapsa, cu un cutit, nu stim cu exactitate imprejurarile acestui incident. A fost probabil o incaierare, dar nu putem spune daca ea este legata de meciul propriu-zis", a declarat sursa citata. Politia italiana a mai efectuat, marti si miercuri, cateva arestari. Doi suporteri englezi au fost arestati, marti noaptea, in piata Campo dei Fiori din capitala Italiei, pe motiv ca "erau in stare de ebrietate si i-au deranjat pe trecatori". Trei suporteri spanioli au fost retinuti, miercuri, la Civitavecchia, in nor

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 2 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

O pădure a fost incendiată în Grecia, din cauza unor focuri de artificii

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de pădure izbucnit pe insula grecească Hydra, lângă Atena, a fost declanşat vineri seara de un foc de artificii de pe un iaht, au anunţat sâmbătă pompierii, relatează AFP. "Incendiul, provocat de un foc de artificii de pe o ambarcaţiune,

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 3 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 2 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Un șofer băut și drogat i-a pus pe jar pe polițiștii din Capitală. Tânărul s-a aruncat în râul Dâmbovița FOTO

Adevarul acum o ora
Șoferul în vârstă de 37 de ani nu a oprit mașina la semnalul polițiștilor, după ce a trecut pe roșu la semafor.

Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, condamnaţi la închisoare în Elveţia pentru exploatarea angajaţilor casnici

News.ro acum 2 ore
Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, au primit pedepse cu închisoarea în Elveţia, pentru exploatarea personalului adus din India pentru a lucra la vila lor din Geneva, transmite BBC. Prakash şi Kamal Hinduja, precum

Rapperul iranian Toomaj Salehi a scăpat de condamnarea la moarte. Curtea Supremă a anulat sentința

Ziare.com acum o ora
Curtea Supremă iraniană a anulat condamnarea la moarte pronunţată împotriva rapperului Toomaj Salehi, pentru acuzaţii legate de protestele din 2022-2023, a anunţat, sâmbătă, avocatul acestuia pe X, relatează Reuters. Nu a fost făcut niciun anunţ ofi

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 4 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°