În a doua jumătate a secolului al XIX-lea îndeosebi, dar şi la începutul secolului al XX-lea în România s-au tăiat păduri întregi de stejari din Câmpia Dunării precum şi din Transilvania în suprafaţă de peste un milion de hectare.

După doar 50 de ani, pe locul falnicelor păduri din sudul ţării (din celebrul Codru al Vlăsiei mai sunt azi vreo 20 ha) s-a întins deşertificarea. În locul pădurilor s-au instalat seceta şi dezolarea oamenilor. Stejarii tăiaţi nemilos atunci au servit pentru debitarea traverselor căilor ferate construite în România (în mică măsură), dar mai ales în Europa Occidentală.

Profitul realizat de marii proprietari şi marii "patrioţi" ai vremurilor n-a adus practic vreo îmbunătăţire venitului naţional sau nivelului de trai al românilor. Printre proprietari se număra şi statul român. El a fost grav spoliat atunci, cum s-a întâmplat şi mai târziu cu rezervele de petrol concesionate în perioada 1931-1939, cu un câştig final al statului de 1% (unu la sută!) din valoarea totală realizată din vânzarea petrolului românesc, şi cum se mai întâmplă şi azi din nou cu rezervele de petrol concesionate o dată cu vânzarea în 2004 a companiei naţionale PETROM.

Nesăbuinţa agresivă şi fudulă a marii afaceri capitaliste a tăierii pădurilor a fost urmată de o alta, de această dată comunistă, în cadrul "celebrului" program de asanare a bălţilor Dunării, în urma căruia s-a produs sărăturarea ireversibilă a unor zeci de mii de hectare de iazuri naturale de peşte. S-au instalat şi pe aceste terenuri seceta şi dezolarea oamenilor.

Cum s-au produs aceste catastrofe? Răspunsul e simplu: prin jaf. Vorbind despre politicieni, precum cei care au vândut avuţia ţării pe nimica toată, nu am decât a-l cita pe Eminescu: "Ei nu vor binele patriei, ei vor posturile patriei".

Fiecare român, cu excepţia firească a politicienilo