Furfurolul, metacrilatul şi încă nu ştiu ce alt produs chimic complex - fără urme într-o memorie normală ca a mea după studiul bisăptămânal al chimiei în şapte ani şcolari consecutivi - au fost tema primei şedinţe de lucru cu Nicolae Ceauşescu ("la săliţă", orele 10:30-11:05). Se subînţelege că "academiciana" îi şezuse alături.
Ca şi cum nu i-ar fi fost de ajuns această plonjare în universul unei ştiinţe pe care n-o studiase formal niciodată, după-amiază, tematica unei a doua şedinţe prezidate de Nicolae Ceauşescu a fost în acelaşi domeniu ("balanţa coloranţi", orele 17:10-18:20).
Cum proceda?! Căci de la el învăţase, desigur, şi "savanta" după ce şi-o asociase la putere. Prea târziu devenit critic - ca să mai aibă alt efect decât al restituirii -, Dumitru Popescu a descris astfel maniera lui Ceauşescu de-a ţine hăţurile pe drum necunoscut: "Planifica şedinţele în mici interstiţii ale programului propriu şi uneori ele nu durau nici o jumătate de oră. Răsfoia plictisit stufoasele materiale, puţin gheboşat asupra lor, parcă mai mult ca să-şi ascundă faţa acră decât pentru a căuta ceva în ele, şi spunea «Da» - cuvântul servind ca formulă de deschidere a discuţiei. Dacă nu vorbea nimeni, după câteva minute de tăcere, ce ar fi vrut să fie rezonanţa gândirii sale, dădea un verdict ambiguu: «Să se citească şi în colectivul respectiv şi să fim informaţi». Sau: «Să se mai ceară şi avizul secţiei cutare». Dacă se emitea o cât de mică obiecţie, se lega de ea şi amâna materialul, cerând revederea lui de autori în lumina ultimelor documente de partid. Se întâmpla să dea şi aviz, adăugând o recomandare cu valoare generală, punând apoi raportul în teancul materialelor «rezolvate». Cerceta absent feţele celor din jur, se ridica şi pleca fără un cuvânt, lăsând cancelaria să strângă mapele."
Dar ea? Ce făcea ea?! Putem presupune, după
