Cu adjunctul arestat, colonelul Costache este internat în spital
Sat fără câini la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea". Cu ofiţerii din conducere arestaţi la propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu şeful inspectoratului internat în spital şi cu alţi şase ofiţeri, posibil, în anchetă, ISU „Dobrogea" este zdruncinat din temelii
Cea de-a doua lovitură de graţie pentru inspectorat a venit miercuri seara şi are legătură tot cu fraudarea concursului din 2008. Gen. ing. dr. Petre Trandafir, fostul şef al ISU, dar şi col. dr. Neculai Coman, prim adjunct al inspectorului-şef, au fost reţinuţi de procurorii DNA, pentru 24 de ore. În cursul zilei de ieri, aceştia au fost prezentaţi magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile. Dezbaterile au început în jurul orei 2.45 şi au durat circa o oră şi jumătate. La final, instanţa s-a retras, pentru deliberări. În jurul orei 18.15, Înalta Curte a admis propunerea şi a dispus arestarea celor doi pentru 29 de zile. Fie pentru că se ştia nevinovat şi nu se temea de procurorii anticorupţie, fie că s-a gândit că oricum nu mai are nimic de pierdut, prim adjunctul inspectorului-şef, col. dr. Neculai Coman s-a prezentat neînsoţit de avocat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cele din urmă, procurorii i-au pus la dispoziţie, potrivit legii, un apărător din oficiu, care l-a asistat pe parcursul audierilor. De altfel, trebuie menţionat faptul că, încă din urmă cu două săptămâni, de când s-au făcut primele arestări în dosarul „ISU", suspiciunile au planat inclusiv asupra lui Coman şi Trandafir, şi multe voci s-au întrebat cum de tocmai cei doi păreau să fi scăpat de „briciul" DNA. În lumina noilor întâmplări, s-ar părea că lucrurile nu au stat tocmai aşa. Fostul şef al ISU „Dobrogea" şi actualul adjunct au fost chemaţi să dea cu subse