COMUNICAT DE PRESĂ
(29 mai 2009)
REF: Discursul preşedintelui României la ceremonia de sărbătorire a 100 de ani de la înfiinţarea Consiliului Superior al Magistraturii şi la cea de-a VII-a reuniune a Adunării Generale a Reţelei Europene a Consiliilor de Justiţie
Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat, vineri, 29 mai a.c., la Palatul Parlamentului, la ceremonia de sărbătorire a 100 de ani de la înfiinţarea Consiliului Superior al Magistraturii şi la cea de-a VII-a reuniune a Adunării Generale a Reţelei Europene a Consiliilor de Justiţie.
Vă prezentăm alocuţiunea susţinută de şeful statului cu acest prilej:
„Domnule preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii,
Domnule preşedinte al Reţelei Europene a Consiliilor de Justiţie
Doamnelor şi domnilor judecători şi procurori,
Distinşi invitaţi,
Vă mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o de a participa la un dublu eveniment: ceremonia de sărbătorire a 100 de ani de de la înfiinţarea Consiliului Superior al Magistraturii din România şi cea de-a VII-a reuniune a Adunării Generale a Reţelei Europene a Consiliilor de Justiţie. Cu această ocazie doresc să vă transmit toate gândurile bune şi vă urez tuturor succes!
Sărbătorirea celor 100 de ani de la înfiinţarea Consiliului Superior al Magistraturii din România scoate în evidenţa tradiţia juridică a României, ţara noastră fiind una dintre primele ţări europene care au înfiinţat o astfel de instituţie. Trebuie remarcat însă şi faptul că cei 100 de ani pe care îi sărbătorim astăzi de la înfiinţarea Consiliului nu s-au materializat şi în 100 de ani de existenţă, deoarece mai bine de 40 de ani, Consiliul Superior al Magistraturii din România a încetat să funcţioneze, fiind desfiinţat între 1949 şi 1991.
În cei 18 ani care au trecut de la reînfiinţarea Consiliului Superior al