Am avut o colegă care-şi rupsese un picior. Şefu' m-a rugat să-i duc banii pe concediul medical, pentru că era în drumul meu spre casă. Ce era să fac? Doar era colega mea! Poate că şi ea ar fi făcut acelaşi lucru pentru mine, dacă mi se întâmpla ceva. Doamne fereşte!
Îi dau telefon şi-i spun că năvălesc, ba o întreb şi dacă vrea cumva să-i cumpăr ceva în drum. Nu! Nu dorea decât banii! Mai bine, îmi spun eu. Aşa că iau banii şi pornesc la drum, după terminarea programului. Traseu cunoscut, colegi de drum, ce mai calea-valea, drum obişnuit până la un punct, adică până la intersecţia Străzii Constantin Brâncoveanu cu Dumitru Petrescu. Şi, ca orice căutător de hrană, abil şi cu simţurile ascuţite (nu e frumos să zic fiară), zăresc la parterul unui bloc, unde se afla o "Alimentara", o coadă. Adică oameni care stăteau la coadă. M-am dat jos imediat în staţia cu pricina şi am zburat, aproape, către magazin. Se "băgase" peşte! "Ei, aş!", o să ziceţi în râs, "parcă nu mai văzuserăţi peşte!". Ba da, am văzut la greu, numai că ăsta era crap şi proaspăt de tot! E drept că era fitofag, adică "dă'la chinezesc dă mănâncă numai iarbă!", după cum i se dusese vestea.
Aşa că, m-am aşezat la coadă. Ce să zic, aveam să stau ceva mai mult, dar merita. Şi am stat! Două ore. Şi am cumpărat trei peşti, nu doi, pentru că primiseră mulţi şi nu aveau unde să-l ţină.
Cu peştii în sacoşă, mă duc la colega mea care, între timp, cred că albise de spaimă (era vopsită la păr). Când m-a văzut, teafără, cu un aer triumfător şi cu banii toţi, m-a pupat îndesat şi s-a relaxat fleaşcă pe scăunelul pe care şi-l pusese lângă uşă, ca să mă aştepte. M-am scuzat şi i-am arătat namilele de care trăsesem până la uşa ei. De aici am pornit o discuţie pe teme culinare. Reţete de peşte de toate categoriile. Între timp, pentru că tot şi-a revenit, a şontăcăit până la arag
