Suspiciunea Au trecut 40 de ani de atunci, s-au consumat o mulţime de evenimente istorice cu semnificaţii şi consecinţe majore pentru Germania, dar descoperirile recente în legătură cu moartea unui manifestant au trezit emoţii şi comentarii care răscolesc din nou greu încercatul trecut al ţării. În 1967, o mare manifestaţie studenţească fusese organizată în semn de protest faţă de prezenţa în Germania a şahinşahului Iranului, Mohammed Reza Pahlavi, considerat un dictator odios. Cum se întâmplă de obicei, începută paşnic, demonstraţia a degenerat şi în ciocnirea brutală cu forţele de ordine a murit studentul Benno Ohnesorg, poet, căsătorit, cu o soţie însărcinată, aşteptând primul copil.
Fotografia unde o femeie pe caldarâm legăna capul studentului ucis a făcut înconjurul lumii, devenind una din imaginile sintetice ale epocii;documentul a fost folosit intens de stânga germană pentru a demonstra că ţara lor riscă să devină un stat fascist. Poliţistul care a tras, Karl-Heinz Kurras, a fost judecat în acelaşi an, achitat şi a reintrat în Poliţie. După aceea, pe de o parte, autorităţile au perseverat cu intensitate în reforma sistemelor de represiune, dar, pe de altă parte, facţiunea Armata Roşie şi-a justificat acţiunile teroriste prin brutalitatea şi violenţa poliţiei.
Asta a fost atunci. Astăzi, în urma unui studiu minuţios, doi cercetători au dovedit că acest Kurras era de fapt omul STASI (poliţia est-germană) infiltrat în Vest. În vârstă de 81 de ani, el a confirmat recent că a fost membru al Partidului Comunist din Germania de Est: „Şi ce, ar trebui să-mi fie ruşine? Şi ce dacă am lucrat pentru ei? Are vreo importanţă? Asta nu schimbă nimic!“ (interviu în ziarul german „Bild am Sontag“).
Poate pentru el nimic nu se schimbă, dar sensul evenimentelor de atunci e altul, dacă studentul a fost omorât de poliţia propriului său s