Pravoslavnici cu bărbi de nea până în pământ, farisei ipocriţi şi sfetnici ai Dumnezeirii au rostit prin litera sfântă, prin Talmud, prin Evanghelie şi prin Coran afurisirea femeii. Veşnic să fie ea supusă bărbatului, sclava şi obiectul lui. Şi blestemul acesta comod pentru cei tari, a împărţit lumea în stăpân şi slugă, în puternic şi slab, iar slova cerului a servit de chezăşie. Pe urmă originile faptului s'au şters treptat şi a rămas singur cu explicaţiile ce le dă fiecare societate şi fiecare om. Dar de îndată ce s'a pierdut originea, nu era greu de bănuit că în curând avea să dispară şi faptul.

FĂURITOAREA LUMII. Dacă femeia desprinsă de prejudecăţile care îi încătuşau judecata, dacă mai ales bărbaţii, fiindcă ei erau susţinătorii împlinirii, au putut judeca mai liber, atunci au gândit. Oare e tocmai aşa de natural ca unul dintre sexe să fie supus şi de ce? Nu are el tot aceiaşi plăzmuire fiziologică şi sufletească şi atunci oare faptul acesta nu vine dintr'o prejudecată comodă care s'a perpetuat mereu? Nu este just ca femeea, făuritoarea lumii, mama copiilor noştri, într'un fel să se bucure chiar de mai multe consideraţie decât bărbatul?

Şi oare inferioritatea spirituală nu este un efect aşteptat al vieţii înguste de interior şi al lipsei de cultură?

Toate întrebările acestea au agitat şi agită încă mereu măruntaele lumii, izbutind pretutindeni într'o măsură oarecare, dar realizându-se numai alocurea. Şi dacă până acum mai pretutindeni a parvenit sexul slab, o singură poartă mai stăpânită de autoritatea tradiţiei şi de îngustimea vederilor rămase cu mii de ani în urmă, nu a capitulat uşor. - religia. Femeea poate să se facă orice, să fie avocat, doctor, - judecător chiar, dar nici într'un caz prediactor sau preot.

CEREMONIA. Într'un congres mozaic s'a hotărât admiterea femeilor în calitate de pastori şi rabini ai ritului. Aceasta