21 ianuarie 1979(n.r. - continuare): Când deodată mi-am dat seama că e într-adevăr un chilipir să cumperi o placă de gramofon cu nici un leu bucata, că e foarte interesant să ai asemenea lucruri în casă, opere, simfonii, toate interpretările posibile şi imposibile. Dar mi-am dat seama că n-avem ce să fac cu ele. Când aş fi ascultat eu, în primul rând, 20.000 de plăci. E adevărat că costau numai un leu bucata. Dar numai să învârt la gramofon mi-ar fi blocat viaţa pentru jumătate din anii mei. Omul insista că e ieftină marfa pe care mi-o oferă. Şi nu minţea deloc. Era ieftină. Dar aş fi preferat ceva mai scump, dar mai necesar.
Aşa şi cu Mânăstirea Melk. O minune arhitecturală, deşi insist asupra aspectului ei mohorât. O cetate puternică. Valori de început de cultură. Portrete de împăraţi şi una dintre cele mai mari biblioteci din această parte de lume, bibliotecă la care vin pe perioada verii mari somităţi să-şi caute dezlegări la ceea ce îi preocupă.
Trecem cu solemnitatea cuvenită prin mânăstirea propriu-zisă. Este un vârf benedictin. O realizare de mare valoare. Însă n-o cumpăr. Prefer pur şi simplu o casă la ţară. Vreau ziduri albe, cu var ordinar. Nu vreau Mânăstirea Melk. Mă uit cu respect la lada în care-şi ţinea Maria Tereza banii. Nu mi-ar prinde rău acum, la sfârşit de călătorie, nişte cocoşei de aur. Rătăciţi prin labirintul acelei lăzi care se deschide mai greu decât cetatea propriu-zisă.
Dar mai presus de toate, şi aici, ca şi în faţa tuturor operelor de artă şi de arhitectură, în faţa tuturor realizărilor geniului uman, îmi permit să am un punct de vedere mai puţin aristocratic şi elitar, mai puţin artistic şi idealist: aici, în interiorul Mânăstirii Melk, găsesc încă o dată prilejul să omagiez nu numai geniul, ci şi truda milioanelor şi milioanelor de prăpădiţi care au dat întruchipare concretă acestor proiecte.
Câţi meşt
