Formula de mai sus, deocamdată aproape întotdeauna o insultă, ar putea suferi o schimbare radicală. Cel puţin aşa încearcă să ne convingă cartea recent apărută a unui specialist de la Universitatea din Boulder, Colorado, Mark Bekoff.

Animalele ar poseda un anume simţ moral care le-ar permite să deosebească binele de rău. Diferite specii, de la şoareci la primate, ar avea coduri etice care le impun o anume comportare, asemănătoare cu cele ale oamenilor.

Până nu demult, oamenii erau consideraţi ca reprezentanţi ai unicei specii capabile de emoţii complexe şi moralitate. Animalele descrise în literatură nu erau decât reprezentări mai mult sau mai puţin schematice ale unor tipuri umane. Chiar folosind o "suspendare temporară a neîncrederii" nu vom fi perfect convinşi de iepurii şi corbii din "Watership Down" de Richard Adams, care lupta cu tot felul de adversari, umani sau nu.

Fauna, cândva domestică, acum condusă de porci din "Ferma animalelor" a lui Orwell, e convingătoare doar prin caricaturizarea politică a regimului totalitar. Chiar şi populaţia foarte simpatică creată de Kenneth Grahame în "Vântul prin sălcii" este uşor de interpretat în termenii slăbiciunilor omeneşti, mai cu seamă vanitatea. În lumea fantastică creată de Lewis Carroll în "Alice în ţara minunilor" şi "Prin oglindă" dispar deosebirile între oameni şi alte vieţuitoare, fapt remarcat în multe comentarii savante.

La nivelul modest al conversaţiei banale tindem să atribuim animalelor calităţi sau comportamente umane: vulpea e şireată, şarpele - înşelător, leul - mândru şi curajos, câinele - credincios, pisica - nestatornică. Antropomorfizarea aceasta e veche de când lumea. A venit oare momentul să adoptăm un alt punct de vedere?

În cartea sa, "Dreptatea sălbatică", Bekoff susţine că în grupurile de animale, de exemplu: lupii şi primatele, se