Impozantul palat are 365 de ferestre, una pentru fiecare zi a anului.

Povestea clădirii, monument istoric de categoria A, se împletește cu cea a catolicismului orădean. În 1692, după ce administrația otomană a fost izgonită din Oradea, catolicismul a pus din nou stăpânire pe județ, deși la acel moment lipseau construcțiile tipice instituțiilor ecleziastice. În următorul secol s-au ridicat mai multe biserici, însă niciuna nu a fost considerată destul de reprezentativă, încât să îndeplinească atributele necesare unei catedrale. Prin urmare, episcopul Forgacs Pal, la 1 mai 1752, a dispus ridicarea unei catedrale după planurile arhitectului Giovanni Battista Rica, Basilica Romano-Catolică. Următorul episcop, Patachich Adam, a considerat foarte importantă realizarea unei reședințe episcopale în imediata apropiere a catedralei.

“La palatul episcopal piatra de temelie a fost pusă la 23 mai 1762 arhitectul noii clădiri fiind Franz Hillebrandt iar conducătorul lucrărilor, Johann Michael Neumann”, notează Liviu Borcea, în “Memoria Caselor”. Patru ani mai târziu, lucrarea era aproape gata, rămânând de terminat lucrările interioare. Capela era finalizată în luna septembrie a anului 1776, fiind pictată în frescă de către Johann Nepomuk. Fresca se axează pe tema penitenței, a suferinței ca modalitate de a experimenta grația divină. Sala festivă a fost decorată mai târziu, în 1879, de către pictorul Franz Storno.

Analogii

Planul construcției ilustrează inspirația franceză prin forma de “U”. Parterul are ferestrele terminate în segment de arc, fiind tratat ca un soclu pentru etajele unite prin pilaștri. Ferestrele de la etajul întâi sunt prevăzute cu coronamente în segment de cerc sau în formă de acoladă, având în interiorul lunetei busturi figurative realizate din stuc. Ferestrele de la etajul al doilea sunt ovale și sunt încoronate de scoici realizate din st