Cu ocazia zilei de 1 Iunie, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Rutieră, lansează astăzi o campanie dedicată celor mici - "Învăţ să circul corect, ajută-mă!".
Din cei 22.377.287 de locuitori ai României, 3.021.701 reprezintă copii cu vârste cuprinse între 1 şi 14 ani (13,5%). De la începutul anului şi până în prezent au fost produse 168 de accidente rutiere în care au fost implicaţi copii cu vârste din categoria de mai sus, în urma cărora a rezultat decesul a 16 copii, 155 fiind grav răniţi. "Pentru a ne arăta preocuparea şi grija pentru viaţa şi siguranţa copiilor noştri vom organiza de ziua lor mai multe activităţi. În acest context, se vor desfăşura o serie de manifestări la CS Dinamo şi Pavilionul H din Parcul Herăstrău. Reprezentanţii Poliţiei Rutiere şi ai societăţii civile vor face vizite în spitalele de copii, precum şi în cele din localităţile Ploieşti, Braşov, Iaşi, Piteşti, Mureş, Constanţa, Cluj", ne-a declarat Marian Motoc, adjunctul Direcţiei Poliţiei Rutiere.
VICTIME UŞOARE
Trebuie să învăţăm însă să avem mai multă grijă de viaţa copiilor noştri, deoarece aceştia sunt şi cei mai expuşi accidentelor de circulaţie. Părinţii sunt primii care influenţează comportamentul rutier al copiilor, deoarece ei învaţă prin imitarea şi observarea atentă a adulţilor, începând să îşi dezvolte abilităţi rutiere înainte să împlinească vârsta şcolarizării. Astfel, părinţii îi pot instrui pe cei mici asupra nivelului expunerii la risc, a nivelului de independenţă al mobilităţii rutiere, a folosirii echipamentului de siguranţă rutieră: scaune pentru copii, căşti de protecţie, centura de siguranţă. Aplicaţiile în parcuri rutiere - pentru pietoni şi biciclişti - semnalizate cu indicatoare şi marcaje, concursuri aplicative, prestaţii teatrale, programul de patrule şcolare, diverse programe rutiere şi c