Ceauşescu inventase sceptrul prezidenţial, idee pentru care primise felicitări ironice de la Salvador Dali. Băsescu, aflat în pelerinaj electoral la Muntele Athos, a primit în dar un toiag, cu ajutorul căruia să conducă ţara. Cât i-a mai rămas din actualul mandat şi în viitorul, dacă-l va obţine.
Transferul de la sceptru la toiag are, poate avea o semnificaţie. Până la sceptru, Ceauşescu folosise, ca însemn al puterii absolute, unanimitatea de partid şi eficienţa Securităţii. Transferul a fost o simplă formalitate - instrumentele de bază rămâneau aceleaşi, li se oferea doar o coloratură legată de tradiţie.
Pentru Băsescu, toiagul este o noutate. Acesta a fost precedat de cuvântul - toiag. Cuvântul contondent al preşedintelui - jucător. Suficient de puternic pentru a impune un anumit tip de voinţă. Apropierea finalului de mandat înmulţeşte însă tendinţele centrifuge din societate. Cei care mergeau încolonaţi nu mai respectă comanda. Ceilalţi stau pe margine şi exprimă opinii contrare spiritului prezidenţial. Era nevoie, deci, de un nou şi adevărat instrument.
Lasând gluma la o parte: chestia cu toiagul are o semnificaţie pur anecdotică. Preşedintele nu va putea folosi instrumentul în alte scopuri decât în acela de a justifica o presupusă voinţă divină. (pentru cine ţine). Divinitatea - prin reprezentanţa sa pământeană, de la Muntele Athos, doreşte ca România să fie condusă în continuare de acelaşi personaj, dinamic, chitit pe combaterea corupţiei şi a elementelor de ticăloşie din sistem. Ofensiva a fost declanşată, dar s-a lovit de liniile de rezistenţă ale inamicului. Timp de aproape patru ani din cei cinci, acţiunea prezidenţială a fost deturnată de la combaterea inamicului extern la identificarea şi anularea celui intern. Abia de acum înainte, graţie avantajului majorităţii parlamentare (aproape la fel de confortabilă ca şi precedenta), ofensiva p