BULETIN DE PRESĂ
În ultimele 24 de ore poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de prevenire, constatare, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate.
În ceea ce priveşte faptele antisociale înregistrate în ultimele 24 de ore pe raza judeţului, au fost sesizate la poliţie 21 evenimente, din care 7 evenimente împotriva avutului privat, 3 evenimente la regimul circulaţiei rutiere şi 11 evenimente de altă natură.
Ø Cercetat de poliţişti după ce a pătruns fără drept într-o locuinţă din Cernavodă
În seara de 31.05.2009, în jurul orei 22:20, poliţiştii din Cernavodă au fost sesizaţi, prin Serviciul de Urgenţă 112, de către C. Gheorghe, din Cernavodă despre faptul că a fost victima unei agresiuni.
Un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului unde a constatat faptul că E. Nicolae, de 29 de ani, din oraşul Cernavoda, a pătruns în mod ilegal în locuinţa lui C. Gheorghe, aplicându-i acestuia mai multe lovituri cu un corp contondent în zona capului, a corpului şi a membrelor superioare.
C. Gheorghe a fost internat la Spitalul din Cernavodă în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Suspectul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe.
Cercetările continuă de către poliţiştii din Cernavodă.
Flagrant la prostituţie
În seara de 31.05.2009, ora 23:20, poliţiştii Secţiei 2 au surprins în flagrant pe F. M. R., de 15 ani, din localitatea Vărăşti, judeţul Călăraşi, care întreţinea raporturi sexuale cu un tânăr din Constanţa contra sumei de 30 lei, în faţa unui bloc de pe strada Căpitan Dobrilă Eugeniu.
Celei în cauză i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie.
Ø Accident rutier grav
În data de 31.04.2009, în ju