La Şcoala Generală Cumpăna a avut loc sâmbătă, începând cu ora 10.00, etapa finală a celei de-a VII-a ediţii a concursului judeţean de matematică „Rural Math".
Scopul competiţiei, organizată cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Cumpăna, reprezentate de Mariana Gâju, a fost acela de a promova educaţia matematică în mediul rural. Printre obiectivele concursului s-au numărat: depistarea şi stimularea elevilor din mediul rural, capabili de performanţă matematică, familiarizarea elevilor cu activitatea competiţională, promovarea spiritului de competiţie şi a experienţei pozitive a profesorilor de matematică din mediul rural, precum şi întărirea culturii profesionale a cadrelor didactice de specialitate. La această ediţie au participat 97 de elevi ai claselor V-VIII din mediul rural, din localităţile: Lumina, Cogealac, Fântânele, Corbu, Valu lui Traian, Ghindăreşti, Saraiu, Gârliciu, 23 August, Pecineaga, Dulceşti, Cochirleni, Rasova, Saligny, Tuzla, Topraisar, Agigea, Mereni şi Cumpăna.
Finaliştii au fost selectaţi la nivel de şcoală şi sector metodic. La Şcoala Generală Cumpăna a avut loc sâmbătă, începând cu ora 10.00, etapa finală a celei de-a VII-a ediţii a concursului judeţean de matematică „Rural Math".
Scopul competiţiei, organizată cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Cumpăna, reprezentate de Mariana Gâju, a fost acela de a promova educaţia matematică în mediul rural. Printre obiectivele concursului s-au numărat: depistarea şi stimularea elevilor din mediul rural, capabili de performanţă matematică, familiarizarea elevilor cu activitatea competiţională, promovarea spiritului de competiţie şi a experienţei pozitive a profesorilor de matematică din mediul rural, precum şi întărirea culturii profesionale a cadrelor didactice de specialitate. La această ediţie au participat 97 de elevi ai claselor V-VIII din mediul rural, din lo