Dominic de Hasburg, proprietarul Castelului Bran, a anunţat, ieri, la redeschiderea acestuia, că va amenaja un apartament pentru turiştii ce vor să-şi petreacă o noapte la Bran. Sursa: Ovidiu Eftimie
Castelul a fost redeschis după preluarea în administrarea familiei Principesei Ileana a României, reprezentată de arhiducele Dominic de Hasburg şi surorile sale. Turiştii pot vizita castelul de azi, de la 9.00 la 12.00, iar parcul, până la 18.00.
„Vom amenaja un apartament de lux în castel pentru turiştii care doresc să-şi petreacă o noapte în această atmosferă”, a spus ieri arhiducele. Apartamentul se va afla în turnul rotund al castelului. O sală va fi dedicată costumaţiilor din perioada în care Casa Regală avea în proprietate imobilul, iar o alta - rezervată proiecţiilor video din acea perioadă.
Tot ieri, Dominic a scos la vânzare vinul „Cabernet Sauvignon Chateau Bran-Reserve de L-Arhiduc 2007”, ediţie limitată, 10.000 de sticle, la 150 de lei bucata. Faptul că pe invitaţiile la eveniment s-a folosit des formula “Chateau Bran” a dus la speculaţii privind „franţuzirea” locului, infirmate însă de arhiduce.
„Un cartof fierbinte”
Autorităţile române au încercat „să ia faţa” deschiderii fastuoase de ieri, inaugurând duminică Muzeul Vămii Medievale, aflat lângă castel, cu exponate mutate de la Castelul Bran. Vama e administrată de Ministerul Culturii până în 2012, când va fi retrocedată lui Dominic de Habsburg.
„A trebuit să mutăm colecţiile de la Castelul Bran, respectând legea muzeelor. Era absolut exclus, absolut ilegal să las colecţiile de la Bran unor proprietari privaţi. De la început, acest subiect a fost pentru mine ca un cartof fierbinte şi m-am simţit cu pistolul la tâmplă. Am semnat documentul pen tru mutarea colecţiilor cu durere în inimă. Eu îmi spăl mâinile de această responsabilit