Bătăioasă ca o olteancă, nu s-a ferit o clipă de muncă, oricât de grea ar fi fost ea. A părăsit lumea Ieşilor şi a căutat să trăiască din artă în Cetatea Banilor. Pe strada Fraţii Goleşti, la numărul 31, te opreşti fără un motiv anume. Ocoleşti copacul bătrân din faţa magazinului şi te trezeşti privind cu insistenţă pereţii. Treci pragul uşii şi te simţi o persoană norocoasă. Cu un zâmbet larg şi prietenos te primeşte o doamnă, căreia dacă îi ceri să îţi tragi sufletul şi să îţi clăteşti puţin privirea cu lucrările care îmbracă zidurile îţi eliberează imediat un scaun. Este Maria Bănuţ. O femeie cu chip luminos, purtând urmele plaiurilor moldave unde s-a născut şi a trăit o bună parte din viaţă.

De la Arte Plastice din Iaşi, la pază în Craiova

Viaţa a încercat-o în repetate rânduri. A lăsat în urmă vremea studenţiei la Arte Plastice în Iaşi şi a venit în Craiova, unde a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă. Se întâmpla în urmă cu 30 de ani. Destinul a purtat-o pe Maria Bănuţ şi pe drumuri pe care a mers de nevoie. S-a trezit la un moment dat lucrând la Paza militarizată la Electroputere, apoi la IUG. “A fost un experiment interesant. Nu mi se potrivea. Dormeam în post. Eram însărcinată”, îşi aminteşte artista. La Şcoala Populară de Artă, unde l-a avut profesor pe maestrul Victor Pârlac, reînviase. Apoi, o lovitură a ancorat-o pentru totdeauna în realitatea în care trăia. Sufletul-pereche pleca spre înaltul cerului.

Copiii, raţiune de a exista

Şi-a luat viaţa în piept, a pus în cui haina de paznic şi s-a angajat pictor la Arta Populară, până în 1991, când a decis să meargă înainte pe cont propriu. Nu şi-a scăpat o clipă din ochi copiii, şi-a dorit să-i vadă crescând frumos. Tot soarta a făcut să îi iasă în cale omul cu care azi îşi împarte fiecare zi, Gabriel Uşer. Împreună au ales să îşi câştige existenţa