Hai să încep cu începutul, sper să nu vă plictisiţi până ajung la înjurăturile adresate lui Chiliman, început care, în cazul de faţă, înseamnă nişte picături uriaşe de ploaie. Le-aş fi găsit chiar romantice dacă nu se întâmpla să plec de la birou după o zi nu tocmai uşoară. Aşa, le-am găsit doar uriaşe. Lipsa de senisbilitate a durat până când am ajuns la Romexpo, plecat fiind de la Casa Presei, adică de la vreo 50 de metri. A început urgia. Flora Capitalei a fost răvăşită, crengi, plastice, frunze, cartoane şi tone de apă dansau bezmetic împrejur.

Primul impuls a fost să trag pe dreapta, dar prea îmi era foame ca să mai pot fi şi precaut. Dă-i înainte, Costine. Şi am dat. Pînă când un copac s-a prăbuşit în faţa unui autobuz al RATB. N-aş fi oprit, v-am zis, gândea stomacul pentru mine, dar Renault-ul din faţa mea nu a mai vrut cu nici un chip să se mişte. Foame, foame, dar nici nu e frumos să claxonezi noaptea, aşa că am ales să aştept.

Între timp, că tot eram pe acolo, i-am sunat şi pe colegii de la Realitatea să le spun că e rost de breaking news (nu că nu i-ar mai fi sunat şi alţii, sunt sigur). E, după nişte minute bune de ploaie torenţială şi vânt nebun (cam vreo zece?!), deşi nu am operat deloc asupra ochelarilor cu şerveţele de curăţat, mi se mai limpezeşte privirea şi mă dumiresc de ce nu se mişcă nici autobuzul, nici Renault-ul: copacul se lăţeşte pe două benzi şi trei sferturi din carosabil. În spatele meu, alţi participanţi la traficul încremenit, mai nervoşi, încalecă scuarul şi trec pe celălalt sens care duce spre Arcul de Triumf.

Clio se crede un mic Napoleon, se avântă impetuos printre rămăşiţele copacului ce a pus stăpânire pe stradă. Absorbit de lupta dintre crengi şi tablă, nici nu îmi dau seama când mă aliez cu micul curjos, îl urmez înarmat cu credinţa că vom reuşi. Vopseaua scheaună cumplit, oglinda din dreapta dezarmează