Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presedintele CJC, acuzat de colonelul Coman de presiuni la ISU

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 3 iunie 2009 ·

Declaraţii-şoc în dosarul care priveşte şpaga de la ISU „Dobrogea". Colonelul Neculai Coman, prim- adjunctul suspendat al inspectoratului, a declarat că, înainte de concursul din 2007, s-au făcut presiuni asupra sa din partea mai multor oameni politici, printre care şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. 

Afirmaţiile au fost făcute în faţa Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a judecat recursul colonelului împotriva arestului preventiv. Totodată, prim-adjunctul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" a spus că, la acel moment, nu putea să-i raporteze superiorului său de atunci, generalul Petre Trandafir, arestat alături de el, presiunile făcute asupra sa. Referitor la eventualele presiuni pe care Coman le-a reclamat din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, nu a fost disponibil pentru a-şi exprima un punct de vedere. Totuşi, Cristian Moldovanu, purtătorul de cuvânt al CJC, a ţinut să sublinieze că, în anul 2007, nu l-a văzut niciodată pe adjunctul ISU „Dobrogea" în cabinetul preşedintelui CJC. „Ulterior finalizării corecturii", a precizat Coman în instanţă, „m-a uimit şi pe mine numărul mare de note de 10 obţinute de candidaţi şi, într-o discuţie privată cu coinculpatul Trandafir, i-am cerut acestuia să procedeze la anularea concursului, lucru refuzat de acesta". Mai mult, el nu a ezitat să arunce pisica fraudării concursului la un alt membru din conducerea inspectoratului, care a fost, de asemenea, arestat în dosar. Astfel, colonelul a relatat cum le-a înmânat comisiilor de corectare un număr de foi de concurs în alb, dar a susţinut că a fost indus în eroare de unul dintre ofiţerii corectori, în speţă, colonelul Andrei Gabriel Niculae. „Ţin să precizez că am fost indus în eroare de colonelul Niculae Andrei Gabriel, întrucât, potrivit met

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 36 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 38 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Acțiunile Airbus au scăzut. Compania și-a redus previziunile pentru 2024

Capital acum 24 minute
Marți, 26 iunie, acțiunile Airbus au scăzut, după ce compania a anunțat că și-a redus previziunile pentru anul în curs în ceea ce privește obiectivele și livrările. De asemenea, directorul financiar al companiei spune că s-au înregistrat cheltuieli

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°