Piaţa de comunicaţii electronice a atins în 2008 valoarea de 4,5 miliarde de euro, o creştere de 7,2% faţă de 2007. Operatorii de telefonie şi producătorii de telefoane ne-au "ajutat" anul trecut să vorbim timp de... 57.000 de ani.
Cum codrul este decimat, românul se înfrăţeşte acum cu telefonul mobil. Anul trecut, am vorbit la celular 30 de miliarde de minute (ceea ce ar însemna vreo 57.000 de ani), un trafic în creştere cu 44% faţă de anul 2007. Aşa reiese din raportul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii prezentat ieri în cadrul Zilei Comunicaţiilor. În funcţie de volumul de trafic de minute, respectiv de apeluri, în anul 2008, un utilizator de telefonie mobilă a efectuat în medie, lunar, un trafic de voce de 1 oră şi 54 de minute, respectiv 62 de apeluri. În acelaşi timp, durata unui apel de voce originat de utilizatorii finali a crescut cu 7 secunde, ajungând la 1 minut şi 51 de secunde.
În continuare, utilizatorii din România vorbesc cel mai mult în propria reţea, traficul în reţelele proprii ("on-net") deţinând ponderea cea mai mare (81%) în traficul total realizat prin intermediul reţelelor mobile de telefonie. Creşterea de peste 47% a volumului de trafic în reţea se datorează, în special, ofertelor numeroase cu minute gratuite "în reţeaua proprie" propuse de furnizori.
Numărul de SMS-uri transmise în anul 2008 a crescut cu 36,5%, până la valoarea de 4 miliarde, din care 79% reprezintă trafic de mesaje scrise către reţeaua proprie ("on-net").
CREŞTERE ŞI ACALMIE
"Conform datelor preliminare, veniturile înregistrate anul trecut din servicii de comunicaţii electronice au depăşit valoarea de 4,5 miliarde de euro, în creştere cu 7,2% faţă de anul precedent, însă, dacă am elimina influenţa fluctuaţiei cursului de schimb, creşterea reală în moneda naţională ar fi de 9,7%", a declarat Cătălin Ma