Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PD-L susţine chiulul elevilor

Publicat in Jurnalul, joi 4 iunie 2009 ·

CORESPONDENŢĂ DE LA ARAD Mare zarvă la Chişineu-Criş marţi dimineaţă, unde zeci de elevi de la Grupul şcolar "Mihai Veliciu" au fost găsiţi împărţind materiale promoţionale cu PD-L în piaţa din oraş. Copiii stăteau în ploaie, îmbrăcaţi în tricouri portocalii, şi îi îmbiau pe trecători cu fluturaşi şi broşuri.

La Chişineu-Criş a ajuns imediat inspectorul şcolar general al judeţului Arad, care a constatat că elevii lipseau nemotivat de la şcoală şi nu aveau trecută absenţa în catalog. Europarlamentarul Iosif Matula, de loc din Chişineu-Criş şi candidat al PD-L pentru un nou mandat în Parlamentul European, le-a declarat adversarilor săi politici de la PSD că acest gen de manifestări nu îl reprezintă şi că nu el i-a trimis pe copii în piaţă. Legea electorală interzice manifestările de campanie electorală în şcoli şi în preajma acestora, dar şi folosirea elevilor, în timpul orelor de curs, pentru astfel de evenimente.

LA ORE, ÎN TRICOURI PORTOCALII

"Am constatat că organizaţia locală a PD-L Chişineu-Criş a folosit zeci de copii sub 16 ani la împărţit de materiale politice, îmbrăcaţi în tricouri portocalii, fiind coordonaţi de dna directoare de la Liceul «Mihai Veliciu».

Împreună cu primarul Gheorghe Burdan am sesizat Inspectoratul Şcolar General, Direcţia de Protecţia Copilului, şi am avut discuţii şi cu prefectul judeţului. La acea oră, copiii ar fi trebuit să fie la şcoală, nu în pieţe, împărţind materiale de propagandă. Conducerea PD-L Arad ar trebui să înceteze să scoată copiii de la cursuri în interesul partidului.

Solicităm Inspectoratului Şcolar General să prevină repetarea unor astfel de acţiuni, prin care se abuzează de copii, trimişi să stea în ploaie şi frig pentru PD-L", a subliniat preşedintele PSD Arad, Marius Lazăr.

SCOŞI DE LA ORE, FĂRĂ ABSENŢE

"Am ajuns la Liceul Teoretic «Mihai Vel

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum o ora
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 4 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 4 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Două fetiţe de 5 şi 7 ani din Ploieşti au fost AGRESATE sexual de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Cum l-a găsit mătușa fetelor pe suspect

Gandul acum 2 ore
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul

Nicuşor Dan: E absurd să avem alegeri în septembrie când azi nu ştim încă nici candidaţii partidelor

Mediafax acum 37 minute
„E absurd să avem alegeri în septembrie când astăzi nu ştim încă nici candidaţii partidelor”, spune primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El afirmă că este nevoie de o revenire la calendarul constituţional.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

26°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°