Tot mai puţini străini investesc în România sau decid să îşi amâne deocamdată proiectele investiţionale din ţara noastră. Potrivit unui top european realizat de Ernst&Young (E&Y), România a atras anul trecut doar 145 de proiecte de investiţii străine directe, în scădere uşoară comparativ cu anul precedent. Astfel, ţara noastră s-a clasat în 2008 pe acelaşi loc 6 într-un top european privind atractivitatea pentru investiţii, la fel ca şi în 2007. Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania şi Polonia sunt statele care devansează România în clasamentul realizat de E&Y. Aceeaşi sursă relevă faptul că ponderea proiectelor atrase de ţara noastră, din totalul european, este limitată la numai 4%, în timp ce liderul clasamentului, Marea Britanie, se poate lăuda cu 16% din totalul investiţiilor străine directe din 2008, iar Franţa cu 14%. (L.V.)