Virgil Nemoianu e pe bună dreptate un adversar al teoriei „obligatoriei bipolarităţi româneşti” între tradiţionalism şi modernitate, stânga progresistă vs. dreapta izolaţionistă etc Sursa: Sorin Antonescu
„România nu are proiecte de schimbare endogene. În general, dacă nu pune cineva şaua pe români, lucrurile nu progresează. Câte o formă sau alta de presiune externă modelează mereu istoria românească. Factorii interni, în toate conjuncturile noastre istorice, chiar şi cele mai fericite, au fost secundari în raport cu cei externi. Majoritatea lucrurilor bune care s-au petrecut în România postcomunistă s-au datorat presiunilor Uniunii Europene, NATO etc. S-au făcut numai semireforme şi semischimbări de ochii lumii...” - reafirmă Sorin Antohi în recenta lui carte-dialog cu Virgil Nemoianu, „România noastră. Convorbiri berlineze”, editată la Muzeul Literaturii Române.
Nu este singurul pasaj inconfortabil pentru lehamitea noastră scuturată ritmic de fatalism, masochism, nombrilism, conspirativism şi reacţionarism netrebnic. Ne mai întâlnim cu „bovarismul geocultural”, care ne face să stăm invariabil cu ochii, sufletul şi mâinile întinse către Vest, suveran dezinteresaţi de vecinii balcanici şi chiar de spaţiul central european. „E mult mai uşor să-ţi plasezi modelul într-o depărtare cât mai mare decât să te uiţi la vecinul tău. E mult mai uşor astfel să susţii psihologic decalajul pe care tu însuţi îl dramatizezi până la metafizic, prin autostigmatizare”, notează Antohi, în vreme ce Virgil Nemoianu propune înlocuirea asocierilor bovaric-megalomane ale spaţiului valah cu Londra, Parisul, Viena, Berlinul, în favoarea cultivării grădinii noastre de suculentă „periferie” europeană. „Mă refer - spune profesorul de la Catholic University of America, din Washington - la Portugalia, Grecia, Finlanda, Irlanda. Dacă România s-ar putea înscrie printre ele, fă
