Amintirea pământului, de Orson Scott Card (Nemira, 2009, traducere de Roxana Brinceanu) este prima carte din seria Intoarcerea acasă, care cuprinde cinci romane publicate in perioada 1992 – 1995. Seria nu s-a bucurat de acelaşi succes pe care i l-au adus primele trei romane din seria Ender publicate până atunci (Jocul lui Ender, 1985 - premiile Hugo şi Nebula in 1996; Vorbitor in numele morţilor, 1996 - premiile Hugo, Nebula şi Locus in 1997; Xenocid, 1991 - doar nominalizare Hugo şi un loc 2 la premiile Locus, toate trei publicate in româneşte de Editura Nemira). Dar e bine că după seriile Ender şi Saga umbrelor, după romanul Stăpânul cântecelor, Nemira ne propune şi această serie, pentru a-l cunoaşte mai bine pe unul dintre cei mai celebri scriitori de science fiction de peste ocean.

Amintirea pământului este o introducere in povestea mai amplă pe care Card o are de spus. Ajuns la sfârşitul romanului ai senzaţia că tot ceea ce ai citit putea foarte bine să fie spus şi intr-o nuvelă; şi totuşi romanul are 400 de pagini! Ce se intâmpă in atâtea pagini insă?

Cu 40 de milioane de ani in urmă, omenirea a distrus Pământul. Supravieţuitorii s-au imbarcat pe nave şi au plecat incăutarea unei alte planete. Au găsit-o (au botezat-o Harmony) şi s-au stabilit acolo, creând o inteligenţă artificială (numită Sufleul Suprem de coonişti) care să vegheze asupra lor, să păstreze toate cunoştinţele omenirii la acea dată şi, când noua civiizaţie va fi renunţat (sau uitat) ceea ce a dus la probuşirea celei vechi, s-o ajute să se intoarcă acasă, pe Pământ.

„Sufletul Suprem fusese instalat de către primii colonişti umani ai acestui loc cu un singur scop: să facă din Harmony o lume in care omenirea să nu mai aibă niciodată puterea să se autodistrugă". Cum face ea asta? Ştergând din baza de date toate cuvintele „periculoase" (căruţa de război, puscani prah – adică prafu