Chiar daca duce dorul performantelor lui Nastase, Tiriac si Virginiei Ruzici, tenisul romanesc traieste in prezent o emulatie nemaiintilnita, care pare sa genereze noi performante. Nostalgicii tenisului de altadata savureaza si acum succesele lui Ilie Nastase si Ion Tiriac, pastrind doar regretele ca cel mai bun tenisman roman al tuturor timpurilor n-a reusit sa cistige Wimbledonul, turneul turneelor, atunci, acum si in vecii vecilor amin. Sau amara deceptie din 1972 cind, cu un Nastase crispat, Romania a ratat poate unica ocazie de a cistiga Salatiera de Argint. Nostalgicii tenisul de acum trei-patru decenii isi amintesc si victoriile Virginiei Ruzici la Roland Garros, la simplu si la dublu. Numai ca intre inegalabilul Nastase si batrinul Tiriac, pe de o parte, si restul omenirii cu racheta in mina de pe la noi era un hau imens. S-ar putea, daca scotocim mai mult in memorie, sa ne amintim si de un Toma Ovici, care, cu jocul sau enervant de plictisitor, numai bun pentru zgura de pe Arena Progresul, reusea sa scoata din titini unii jucatori de marca, asa cum ar fi, de pilda, primul profesionist francez, Pierre Barthes. Sau de Ion Santei, partener de dublu foarte bun pentru Nastase in citeva partide, dar acestia s-au scurs din privirile noastre, unul in Germania si altul in Franta. Lucrurile nu stateau altfel nici in tenisul feminin. Virginia Ruzici si, partial, Florenta Mihai erau jucatoare prea bune pentru Romania, iar Mariana Simionescu, un mare talent, a ramas in prim plan mai mult ca Mrs. Borg decit ca jucatoare. Pina atunci, Judith Dibar cistiga an de an titlul national, dar in afara era o necunoscuta. Stai si te intrebi, uneori, de unde Dumnezeu a rasarit un Nastase, un Tiriac sau o Ruzici, intr-o tara in care un deceniu intreg tenisul a fost privit de catre autoritatile comuniste drept un "sport de burjui", incompatibil cu aspiratiile maselor populare? La mare