DOSARUL "CORUPŢIE LA FRONTIERĂ". Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi i-au audiat pe cei 51 de agenţi de la Poliţia Rutieră Iaşi, cercetaţi în stare de libertate sub acuzaţia de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Sursa: Maria CrausSursa: Agerpres
1 /.
Printre cele cinci volume cu interceptări ale convorbirilor telefonice purtate de agenţii rutieri cu diverse persoane apare şi o discuţie telefonică referitoare la deputatul liberal Relu Fenechiu. Doi agenţi rutieri l-au văzut în timp ce gonea pe drumul european E 583, cu aproximativ 200 de kilometri la oră, şi au căzut de acord să nu-l oprească. Săptămâna viitoare, inculpaţilor li se va prezenta materialul de urmărire penală, iar procurorii estimează că, în decurs de 14 zile, dosarul va fi trimis în instanţă.
Intermediarul era un basarabean
Dosarul “Corupţie la Rutieră” a fost deschis în ianuarie, când s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva agenţilor rutieri Răzvan Marciuc, Vanel Carp, Iulian Lăzar şi Lucian Munteanu, acuzaţi de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Au urmat apoi ceilalţi acuzaţi, până s-a ajuns la 51 de agenţi urmăriţi penal, 41 de la Rutieră şi 10 de la diferite secţii din teritoriu. În interceptările telefonice realizate de procurori apare şi numele unui basarabean, Anatolie Cernei, ulterior acuzat de dare de mită. Cernei era intermediarul dintre patronii săi, oameni de afaceri din Piatra-Neamţ, şi agenţii rutieri. Potrivit interceptărilor telefonice de la dosar, Cernei le cerea poliţiştilor să muşamalizeze dosare ale unor persoane care comiseseră mai multe abateri rutiere sau să intervină pe lângă colegii lor care instrumentau acele dosare pentru a le face pierdută urma.
Nu l-au oprit pe Fenechiu
Printre cele cinci volume cu interceptări ale convorbirilor telefon