Numele de Alicia Christian Foster îţi spune ceva? Dar Jodie Foster? Inteligentă, frumoasă, de o simplitate ieşită din comun, mamă extraordinară pentru cei doi copii ai săi, Jodie Foster este singura actriţă care a reuşit să obţină două premii Oscar înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani. În lumea filmului apar zilnic noi şi noi actriţe. În fiecare lună, paginile revistelor high-life sunt umplute cu ştiri despre vedetele de la Hollywood.
Este adevărat, multe dintre celebrităţi au talent, însă puţine au puterea să rămână în frunte pentru mult timp. Iar Jodie Foster se caracterizează tocmai prin talentul extraordinar şi atenţia pe care o acordă carierei sale.
Şi-a început cariera încă din copilărie, în reclame, lucrând în industria de divertismdent. La trei ani devenea un icon în reclame, pentru ca mai apoi să primească roluri cu greutate, de care s-a achitat cu foarte mult devotament.
Primul rol important
Până la opt ani, Jodie Foster avea deja la activ mai bine de 40 de reclame, precum şi diverse apariţii în seriale de televiziune, cum ar fi “The Courtship Of Eddie’s Father”, “Bonanza” şi “The Partridge Family”. La zece ani, cu banii obţinuţi din rolurile interpretate, reuşea să întreţină întreaga familie Foster.
Debutul în film a urmat imediat, în 1972, când a jucat alături de Johnny Whitaker în filmul “Napoleon şi Samatha”, o producţie Disney. A continuat cu roluri secundare în filmele “Tom Sawyer”, “Candleshoe”, “The Little Girl Who Lived Down The Lane” etc.
În 1976 Foster a realizat ceea ce a devenit filmul care i-a schimbat viaţa pentru totdeauna – o peliculă violentă, neagră “Taxi Driver”, regizată de Martin Scorsese. Jodie a jucat rolul lui Iris, o prostituată în vârstă de 12 ani, care este protejată de un şofer de taxi extrem de periculos şi dezechilibrat, interpretat de