Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Piţurcă: "Ştefan Iovan m-a trădat!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 5 iunie 2009 ·

Aşa le spune fostul selecţioner apropiaţilor despre Ştefan Iovan, cu care nu mai vorbeşte după ce fostul său secund a acceptat să rămînă la "naţională" în staff-ul lui RăzvanLucescu

S-a rupt o prietenie de 26 de ani. Lui Victor Piţurcă (53 de ani) nu i-a căzut deloc bine faptul că Ştefan Iovan (49 de ani), pe care îl considera colaboratorul său de nădejde, a rămas secundul lui Răzvan Lucescu. "Iovan m-a trădat! Nu mă aşteptam, fiindcă l-am ajutat mult în viaţă. Aveam pretenţii de la el, deoarece a fost căpitanul Stelei la Sevilla. Acum a ajuns să-i pună jaloane lui Răzvan Lucescu”, s-a confesat Victor Piţurcă unor apropiaţi.

Au jucat 6 ani la Steaua

Victor Piţurcă şi Ştefan Iovan se cunosc din 1983, de cînd au devenit colegi în marea echipă a Stelei. Umăr la umăr, pe teren, au cîştigat Cupa Campionilor şi Supercupa Europei. Relaţia lor s-a sudat în cei şase ani petrecuţi împreună în Ghencea, dar şi la lot, astfel că prietenia a continuat şi după încheierea carierelor de jucători.

"S-a dat cu Naşu'!"

Colaborarea lor ca antrenori a început în 2000, cînd Victor Piţurcă l-a luat pe Ştefan Iovan de la Centrul de copii şi juniori şi l-a făcut secundul său la Steaua. În 2004, Piţi l-a adus cu el pe fostul căpitan de la Sevilla şi la "naţională", unde au lucrat împreună pînă la meciul cu Austria din aprilie. Apropiaţii lui Victor Piţurcă susţin că fostul selecţioner îl mai acuză pe Iovan că "s-a dat cu Naşu'! S-au împrietenit tare în ultimul timp şi aşa preşedintele a intervenit în favoarea lui să fie păstrat."

E supărat şi pe Sandu

Piţurcă are şi regrete. El ar fi spus că îi pare rău că n-a întinerit lotul, dar se gîndea la calificarea la Cupa Mondială 2010: "Ştiam eu pe cine să aduc. Lista era făcută. Dacă aş mai fi rămas, Florin Costea nu mai vedea lotul". Piţurcă n-a uitat nici de Mircea Sandu. "D

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 51 minute
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum 31 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate

News.ro acum 55 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 4 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 4 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 9 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 53 minute
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 5 ore
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/33°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°