Trică a revenit la Cluj şi îi asigură pe fani că "vişiniii" vor reînnoda şirul succeselor cu un nou titlu în sezonul următor
Eugen Trică s-a întors la Cluj şi e convins că "vişiniii" îşi vor recăpăta strălucirea în sezonul viitor. Playmaker-ul de 32 de ani a recunoscut că a făcut o greşeală în momentul în care a plecat în Cipru, la Anorthosis, în decembrie 2008. "A fost o greşeală, pe care vreau s-o repar. M-am întors acasă, asta e mai important. Nu pot să spun că am lipsit Clujului, dar CFR mi-a lipsit cu siguranţă. M-am ataşat foarte mult de acest club, de colegi. Nu cred că un fotbalist din Liga I ar fi putut refuza oferta pe care am primit-o eu de la Anorthosis. Nu mai contează acum. Am spus că în ţară voi reveni numai la CFR şi aşa s-a întîmplat", a declarat Trică, care a adăugat că feroviarii vor fi mult mai puternici în campionatul următor.
"Vor reveni şi Didy şi Cadu după accidentări, doi jucători fundamentali pentru CFR. Alta va fi faţa CFR-ului, cu siguranţă. O să fiu alături de colegi la finala Cupei. Sperăm să obţinem acest trofeu. Cît despre campionat, i-am felicitat deja pe cei de la Urziceni. O să le ţinem pumnii în Liga Campionilor", a încheiat Trică. Jucătorul va cîştiga 200.000 de euro pe an la Cluj, acceaşi sumă pe care o primea şi înainte să plece.
"Nici nu m-am uitat pe contract în momentul în care am semnat"
Eugen Trică
Cupă, nuntă, prezentare
Alvaro Pereira nu va evolua miercuri la Mediaş din cauza faptului că în aceeaşi zi va juca pentru reprezentativa Uruguayului cu Venezuela. Jucătorul transferat de Porto va juca ultimul meci pentru CFR la Tîrgu-Jiu, în finala Cupei. "Uru" va pleca apoi în Argentina unde se va căsători, pentru ca la începutul lui iulie să fie prezentat ca noul fundaş stînga al "dragonilor". Clujul îi caută înlocuitor, Pulhac (Dinamo) şi Brandan (Urziceni) fiind pe l