Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câinii nimănui sunt problema tuturor

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 6 iunie 2009 · ·

Două timişorence au ajuns la spital joi seară, cu răni pe tot corpul, după ce au fost atacate de 30 de maidanezi. În timp ce iubitorii de animale îi apără doar prin vorbe, iar lumea civilizată, inclusiv legislaţia românească, exclude eutanasierea, soluţii pentru ei nu se găsesc. Şi nu câinii sunt vinovaţi că se-nmulţesc.

Problema este aceeaşi la nivel naţional. Eutanasierea maidanezilor nu mai este permisă de când a intrat în vigoare Legea 9/2008, iar soluţiile găsite până în prezent sunt doar praf în ochi. Cele două victime de la Timişoara ieşiseră la plimbare, joi seară, într-o zonă cu blocuri în construcţie, pe Calea Aradului.

Promenada s-a sfârşit pentru ele la spital după ce au fost atacate de haita agresivă. Georgeta Stancu şi prietena sa, Elena Brencea, în vârstă de 58, respectiv 63 de ani, au răni adânci pe mâini şi pe picioare, fiind internate pentru tratament la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara.

LIPSA DE IMPLICARE

De la începutul anului, peste 600 de timişoreni au ajuns la spital după ce au fost muşcaţi de câini, dintre care 125 au avut nevoie de vaccinul antirabic, fiind muşcaţi de câini fără stăpân. Timişoara are peste 10.000 de câini ai străzii, potrivit datelor centralizate de societatea Danyflor, care se ocupă de ecarisaj la Timişoara, iar 370 au ajuns în adăpost de la începutul anului.

Ultima acţiune "de răsunet" a Primăriei Timişoara a fost în anul 2005. În perioada 1 ianuarie-31 martie 2005 au fost prinşi şi transportaţi în adăposturi 820 de câini fără stăpân. În 2006, a existat un program de prindere, sterilizare, vaccinare, deparazitare şi reteritorializare, cu responsabilizarea locuitorilor din Timişoara, program desfăşurat de SC Danyflor SA, în colaborare cu Primăria Municipiului Timişoara şi cu trei cabinete veterinare.

Proiectul-pilot, care a fost apro

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°