Oricine vrea să poarte o discuţie despre clasa de mijloc simte nevoia ca mai întîi să o definească, să se ştie despre ce vorbeşte. Aici ne vom referi la clasa de mijloc care merită această dezbatere şi care merită (raportat la contribuţia pe care o aduce societăţii noastre) să fie şi reprezentată. Fără a emite vreo pretenţie sociologică, clasa de mijloc de care îmi pasă mie răspunde la doar două criterii: este educată peste medie şi are venituri uşor peste medie. Nu-mi pasă cît de reprezentaţi sînt îmbogăţiţii de suburbie care nu leagă cum trebuie subiectul de predicat, care au un consum cultural limitat la manele şi care conduc zilele acestea prin oraşe maşini germane puternice, invariabil albe. Clasa de mijloc care ne-a mai rămas este şi aceasta împărţită în două categorii: cea întreprinzătoare şi cea care lucrează la stat.

În România avem dintotdeauna un aparat de stat supradimensionat care permite unui număr foarte mare de oameni să trăiască foarte bine din leafa de bugetar. Nici acestei categorii nu-i voi arăta o prea mare deferenţă în acest articol, şi acesta pentru că nu duce lipsă de reprezentare, atît politică, dar mai ales sindicală. Categoriile largi de funcţionari la stat din domeniile nereformate cum ar fi educaţia sau sănătatea sînt hipersindicalizate şi capabile de presiune politică. Restul funcţionarilor, aceia pe care îi găsim pe poziţii medii şi înalte în administraţia locală şi centrală, merită cu atît mai puţin atenţia noastră, şi asta pentru că marea majoritate sînt foarte bine reprezentaţi, la nivel individual, de partidele care i-au pus acolo. Cei mai nereprezentaţi, cei mai exploataţi, cei mai taxaţi şi hăituiţi sînt aceia din sectorul privat, numiţi în general cu singura calitate pe care o au în faţa politicienilor, aceea de contribuabili. Aceia dintre noi care nu au aşteptat nimic de la stat şi care au crezut în visul lor, aceia c