Preşedintele Senatului a anunţat, printr-un comunicat de presă, că se retrage din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării. În plină desfăşurarea a scrutinului pentru PE, preşedintele PSD a găsit modalitatea de a-şi face campanie chiar în ziua votului. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu El susţine că se retrage din CSAT în semn de protest faţă de utilizarea Armatei în scop electoral, făcând trimitere la vizita preşedintelui Traian Băsescu în teatrul de operaţiuni de la Talil, acolo unde şeful statului a plâns, evocând memoria celor doi soldaţi români care au murit în Irak.
"Solicit anularea acelei prevederi prin care preşedintele Senatului devine vicepreşedinte al CSAT. Parteneriatul pentru România rămâne în vigoare cu toate prevederile sale. Voi anunţa în următoarele zile în Parlamentul României o anchetă asupra modului în care şeful satului şi Ministerul Afacerilor Externe au luat o astfel de decizie", a declarat Mircea Geoană, într-o conferinţă de presă susţinută cu patru ore înainte de închiderea urnelor.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că nu intenţionează să demisioneze din funcţia de preşedinte al Senatului, chiar dacă a anunţat că se retrage din CSAT.
"Să demisioneze domniile lor din funcţiile pe care le au. Sunt preşedintele Senatului, este o funcţie care este rezultatul unui vot în Parlament şi care nu are legătur cu gestul de a mă retrage din CSAT", a spus liderul PSD, întrebat cum comentează declaraţia lui Adrian Videanu, care îi solicitase să demisioneze şi de la şefia Senatului.
Geoană se duelează cu Băsescu în ziua votului, din cauza Armatei
Liderul PSD Mircea Geoană şi strategii săi au găsit o metodă legală de a încerca să câştige cât mai multe voturi în scrutinul pentru PE, în condiţiile în care distanţa dintre PSD şi PDL este extrem de mică, după ultimele sondaje