Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ipotecarul a reluat cresterea in aprilie, creditul de consum continua sa scada

Publicat in Ziarul Financiar, luni 8 iunie 2009 ·

Creditul ipotecar a reusit sa reia cresterea in aprilie - daca se elimina impactul cursului - dupa doua luni consecutive de scadere, insa bancherii raman sceptici si asteapta sa vada noi vesti pozitive inainte de a crede intr-o revenire a pietei.

In schimb, pe partea de credite de consum contractia soldului a continuat. Soldul total al creditelor de consum acordate pe piata locala a coborat in aprilie pana la 74,1 mld. lei (17,6 mld. euro), cu 1,15%, aplicat la valoarea in lei, sub nivelul din luna precedenta, potrivit statisticilor BNR. La imprumuturile in lei, declinul volumului total se situeaza la 0,2%, in timp ce la creditele in valuta ajunge la 2,09%.

Totusi, in conditiile in care BNR calculeaza soldul creditelor, inclusiv cele in moneda straina in lei, datele sunt distorsionate de evolutia cursului.

Declinul din sectorul imprumuturilor in valuta este vizibil mai mic daca se exclude aprecierea leului in fata euro in intervalul martie-aprilie. Astfel, cele 37,9 mld. lei, cat era valoarea soldului creditelor de consum in valuta in martie, echivalau la sfarsitul aceleiasi luni cu 8,9 mld. euro, in timp ce soldul din aprilie se ridica la 8,84 mld. euro.

Declinul se restrange in aceste conditii pana la 0,67%.

In cazul creditelor ipotecare scaderea lunara a soldului total, la valori exprimate in lei, este de 0,69%, de la 21,7 mld. la 21,5 mld. lei.

Imprumuturile in lei au avansat cu 0,66% pana la 1,65 mld. lei, in timp ce creditele in valuta au scazut cu 0,81%.

La calcule in euro insa, creditele in valuta au inregistrat o crestere usoara de 0,16%, de la 4,741 mld. la 4,749 mld. euro. Analistii privesc insa cu destul de multe rezerve ideea ca aceasta crestere marcheaza o revenire pe termen lung a pietei de creditare.

„Este intr-adevar o crestere dupa doua luni consecutive de scaderi, dar trebuie asteptat sa vedem ce se inta

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum o ora
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vladimir Putin în Uzbekistan, a treia sa deplasare externă de la realegere

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat la a treia deplasare externă de la realegerea sa în martie, a sosit duminică în Uzbekistan şi s-a întâlnit cu omologul său Shavkat Mirziyoyev înainte de începerea discuţiilor oficiale, relatează Reuters. Agenţi

Gitanas Nauseda şi-a anunţat victoria în alegerile prezidenţiale din Lituania

Mediafax acum o ora
Lituanianul Gitanas Nauseda şi-a anunţat realegerea într-un scrutin prezidenţial duminică, în urma unei campanii dominate de preocupările de securitate din Uniunea Europeană şi membru NATO, alături de Rusia. Naţiunea baltică de 2,8 milioane de oamen

Cutremur cu magnitudinea 6,6 în apropierea arhipelagului Tonga din Pacificul de Sud

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit luni arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS). Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 112 kilometri, la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku'alofa, cap

Accident pe o autostradă din Turcia: 10 oameni au murit și 40 au fost răniți VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Zece persoane au murit şi 40 au fost rănite, dintre care nouă grav, într-un accident de autocar care a avut loc duminică, la Mersin, în sudul Turciei, au anunţat autorităţile turce, notează AFP. ”Un autocar care circula de la Diyarbakir la Istanbul

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 8 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 13 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 9 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 8 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°