Creditul. Până în urmă cu un an: sufletul consumului. Acum, o maşină cu motorul pornit, dar care nu demarează.
Băncile spun că n-au cerere. Nici companiile, nici populaţia nu se mai înghesuie să solicite împrumuturi.
Companiile şi populaţia dau vina pe bănci. Spun că dobânzile sunt prea mari.
Într-adevăr, dobânzile nu sunt deloc rezonabile. Nici dobânzile active, nici cele pasive. Proiectul "Prima casă", criticat şi de bănci,şi de clienţi, e aşteptat şi de unii, şi de alţii. Cu speranţa că va impulsiona creditarea.
Milioane de oameni, care au primit împrumuturi pentru case ori pentru consum, văd în credit o legătură cu timpul, ca într-o funcţie matematică, obligându-i să gândească în viitor. Creditul arde etape, o tânără familie nu o mai ia "de la lingură", cumpără mai întâi casa. De fapt, îşi începe viaţa cu viitorul. Visul american: să începi viaţa având casa, maşina, tot confortul; plus stresul că ai de plătit o viaţă; plus criza actuală.
Criza însă va trece. Şi chiar dacă nimic nu va mai fi cum a fost, dacă însăşi lumea se va schimba şi vom fi obligaţi să alegem un alt stil de viaţă, creditul va continua să ajute mase mari de oameni să-şi înceapă viaţa cu viitorul. De fapt, cu propria lor proiecţie. Fapt ce-i va obliga să ţină cont de timp, să acumuleze bonităţi, tocmai ca să-şi permită "răsfăţul" de a cumpăra aceste vise cu care să-şi înceapă viaţa. Asta e o cale, cea mai grea. Cealaltă cale e să te mulţumeşti cu ce ai, să renunţi la luptă. Fiecare e liber să aleagă.
Acum, creditarea bate pasul pe loc. De ce? Răspunsul la îndemâna tuturor: "Din cauza crizei!". Răspunsul cel mai comod. Dar mai e şi un alt răspuns, legat de încredere. Aici s-a sărit calul.
L-au sărit cei interesaţi "să vândă" cât mai multe credite, care închideau ochii atunci când clienţii încercau să-i înşele, grăbindu-se
