Simple impresii pedagogice despre un roman strasnic... Am aflat de curind o poveste amuzanta. S-a petrecut, cindva, la muzeul Louvre. Doi indivizi, sot si sotie (sau viceversa), se opresc in fata unui tablou. Desenul nu infatiseaza nimic senzational: un patrat rosu, un romb verde si citeva linii dezordonate de o culoare mai degraba incerta. Taina lui suprema e titlul. Pe rama sta scris in litere mari, deslusite: „Mitica". Privitorii dau tircoale capodoperei (care tine de stilul post-modern), nu pricep mare lucru si, dupa citeva ceasuri, se adreseaza nedumiriti ghidului: „Tabloul dvs. e minunat. Un singur lucru ne depaseste: titlul lui. Ce-a fost in mintea autorului cind l-a intitulat ‚Mitica'? Nu putea sa-i dea un titlu mai putin vulgar?". „Nu putea", raspunde politicos ghidul. "In fond, titlul e in desavirsit acord cu tabloul. Patratul e elementul masculin, dominant in univers. Rombul e elementul feminin, complementar si inseparabil. Din coliziunea lor originara se nasc lumile, figurate prin liniile apoase. ‘Mitica' a fost, asadar, titlul cel mai potrivit... Altul ar fi deturnat mesajul capodoperei". „si totusi", insista politicos barbatul, „ma gindesc ca la fel de bine s-ar fi putut numi, in aceste conditii, ‘Ionel' sau ‘Gheorghita' sau "Petruta". Ghidul isi ciuleste urechea si precizeaza: „Fireste, s-ar fi putut numi si asa, nu zic ba. Numai ca Dvs. aveti un defect de pronuntie. Tabloul se numeste, in realitate, ‘Mítica' si nu ‘Mitíca'. Accentul (ascutit) trebuie pus pe primul i...". Aristotel a numit aceste erori de limbaj sofisme ale accentului. Alaturi de altele, filosoful le comenteaza amanuntit in ultima dintre cele sase carti ale „Organonului". Exista si sofisme mai evidente, de rationare. Daca spui, de exemplu: „Vaca de pe cimp are patru picioare; masa din sufragerie are tot patru picioare; prin urmare, vaca de pe cimp e o masa", realizezi un astfel de sofi