Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gâlceavă pe victorie

Publicat in Jurnalul, marți 9 iunie 2009 ·

BEC a reuşit să centralizeze până aseară rezultatele din toate cele 18.307 secţii de votare, astfel că rezultatele anunţate sunt finale, chiar dacă, potrivit legii, nu pot fi validate până când procesele-verbale pe suport de hârtie nu vor ajunge în totalitate la BEC şi toate contestaţiile nu vor fi rezolvate.

Ca urmare, nici distribuirea mandatelor de europarlamentari pe partide nu poate fi făcută deocamdată, această procedură urmând să aibă loc cel mai târziu mâine. Până atunci, ierarhizarea rezultatelor arată că cele 4.840.032 de voturi valabil exprimate duminică au fost împărţite astfel: Alianţa PSD+PC a primit 1.504.218 voturi (31,07%), PD-L a primit 1.438.000 voturi (29,71%), PNL a avut 702.974 voturi (14,52%), UDMR a primit 431.739 voturi (8,92%), PRM a strâns 419.094 voturi (8,65%), iar Elena Băsescu a avut 204.280 voturi (4,22%). Potrivit BEC, numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale suplimentare, care s-au prezentat la urne, a fost de 668.217, adică 13,8% dintre voturile valabile au fost exprimate pe liste suplimentare. Rezultate provizorii ale euroalegerilor, postate pe site-ul PE, indică faptul că Elena Băsescu a obţinut un mandat de europarlamentar, în timp ce PSD figurează cu 11 mandate, PD-L cu 10, PNL cu cinci mandate, UDMR cu trei, iar PRM cu trei.

EBA FACE DIFERENŢA?

Principalii competitori electorali, PSD+PC şi PD-L, nici nu au aşteptat anunţarea rezultatelor definitive pentru a-şi revendica locul cel mai înalt al podiumului. Astfel PSD+PC a invocat procentajul anunţat de BEC pentru Alianţă, pe când PD-L, scoţând în faţă adeziunea resuscitată a Elenei Băsescu şi voturile aduse de aceasta, a vorbit despre un avans de 2,86%, chiar dacă la numărul de mandate este egalitate. "Este firesc să calculăm în acest mod şi să justificăm câştigarea acestor alegeri", a spus Flutur ieri. Din Kiseleff, Mircea Geoană a sub

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 28 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°