Un nene cu cravată, pasionat de statistici, îmi spune că 60% dintre români sunt gata să-şi vândă, contra unei sume sau pentru un echivalent material - un kil de mălai, o sticlă cu ulei, un cârnat de Pleşcoi asortat cu o măslină - votul.

Cazna seculară a democraţiei, presărată cu temniţe şi decapitări, pentru dobândirea dreptului la votul liber, e scoborâtă parodic pe o masă de talcioc. Avânturi istorice garibaldiene, Ioane d'Arc şi, să zicem, exilul lui Bălcescu, arderile, povestite de cartea de istorie, pentru cauze înalte, se poticnesc şi cad în nas lângă aroma grătarului cu mici. Hai noroc Mitică şi când ne va fi mai rău ca azi să ne fie!

Cum să-l combat pe nenea cu cravată, sociolog şi doctor, când cărămizile cazuisticii cu care l-aş putea bombarda sunt din vată şi câlţi? Unul de la mine din sat, tânăr, frumos şi alcoolic, prizonier al bodegii, mănâncă - spre deliciul celorlalţi cheflii - o râmă dacă-i plăteşti la bar o ţuică mică. Pentru o sticlă de vodcă Ultimul Drum, Elodia sau Ia-mă Mamă e în stare să mănânce un castron de râme. Cum să nu-şi vândă ăsta votul pentru o avere de 100 de lei? La Severin, o jună îşi vinde virginitatea (să sperăm cu nu-i aceeaşi vergură care-şi scoate la licitaţie, anual, neîntinările), iar în presă găseşti oricând un rinichi ieftin, un testicul nefolosit şi chiar un ochi expresiv. Citesc amuzat-întristat ştirea că un bătrân dintr-un sat de la sud de Bucureşti, păcălit de samsarul politic de lângă secţia de votare că va primi 30 de lei dacă pune ştampila unde zice plătitorul, dar ăla l-a tras în piept, s-a întors la secţie şi şi-a cerut votul îndărăt. E înăuntru, explică, arătând crăpătura urnei de vot, paznicul disciplinei electorale. Nu mă interesează, se oţărăşte alegătorul, insultat în prestigiul lui comercial. Spargeţi cutia şi daţi-mi votul meu că-l ştiu după îndoitură. Nu mai votez decât cu banul j