Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Fuck Obama!"(VIDEO)

Publicat in Jurnalul, marți 9 iunie 2009 ·

Un video realizat într-un bar din Ierusalim, în care apar tineri americani de origine evreiască înjurându-l şi criticându-l la beţie pe preşedintele american, Barack Obama, pentru politica adoptată faţă de Israel, a provocat furtună în presă şi în lumea evreiască, dar a făcut audienţă masivă pe YouTube. Filmul, înregistrat în data de 3 iunie şi intitulat "Sentimente de ură la Ierusalim înainte de discursul lui Obama la Cairo", redă impresiile exprimate de turiştii aflaţi în Israel, cărora li s-a cerut să îşi exprime opiniile în privinţa preşedintelui Barack Obama şi a relaţiei între SUA şi Israel, scrie The Jerusalem Post într-un articol postat ieri, împreună cu înregistrările video, pe site-ul său.

Înregistrările au precedat discursul adresat de Obama lumii arabe, la Cairo, în cadrul turneului său în Orientul Mijlociu, unde preşedintrele american a discutat despre procesul de pace din regiune. Israelienii sunt nemulţumiţi de politica Washingtonului faţă de statul lor în relaţia cu palestinienii. Obama încearcă să-i convingă pe evrei să sisteze extinderea coloniilor în teritoriile palestiniene şi să accepte crearea unui stat palestinian. Scenariul american nu e deloc pe placul israelienilor, care se simt trădaţi de Casa Albă.

Înregistrarea video, postată pe YouTube joi, a avut până astăzi peste 214.000 de vizite. Iată câteva dintre părerile dure despre Obama, exprimate de către tinerii duşi de aburii alcoolului:

"Te duci la Cairo ca să vorbeşti cu musulmanii, sperând că o să-i faci să te iubească, dar cum rămâne cu evreii, băiete? Nu-ţi mai pasă de noi? Nu mai însemnăm nimic pentru tine? Nu mai contăm? Îţi mai pasă dacă vom fi înecaţi în mare? Sau dacă ni se aruncă bomba nucleară?"

"Bunica mea a fost la Auschwitz, Obama! Ascultă, Obama, bunica mea a avut numărul 1.268.493, mi-l aduc aminte că era scris pe mâna ei, tâmpitule! Nu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 20 minute
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum o ora
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

Vremea se încălzește până în 10 iunie, apoi va avea o tentință de scădere ușoară. Prognoza pentru fiecare regiune

Press Alert acum 2 ore
Vremea se încălzește în toată țara până în 10 iunie, iar apoi va avea, în unele zone, o tentință de scădere ușoară, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM. Banat Valorile termice, cu mici oscilații în primele z

Ministrul Agriculturii: Aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Termenul limită de depunere este pe 7 iunie

News.ro acum 2 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, luni, că aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Social-democratul a reamintit tuturor fermierilor că data de 7 iunie este termenul li

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Institutul de Sănătate Publică: Consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli

G4Media acum o ora
Consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli şi poate cauza accidente, traumatisme, accidente de muncă, violenţă, afirmă specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, care susţin că tinerii care consumă alcool au u

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°