Te trec fiorii cand te gandesti ca, la exact 20 de ani de la "masacrul din Piata Tiananmen", putini cetateni tineri ai Republicii Populare Chineze au macar o idee despre ce s-a intamplat atunci. Multi chinezi neinarmati au fost ucisi pe 4 iunie 1989 de trupele Armatei de Eliberare a Poporului, nu doar in vecinatatea Pietei, ci in orase de pe intreg teritoriul chinez. Majoritatea nu erau studenti, care initiasera demonstratia pasnica impotriva coruptiei si autocratiei, ci muncitori obisnuiti, adica exact aceia pe care un partid comunist s-ar presupune ca-i apara.
Tinerii nu stiu ce s-a intamplat, pentru ca cei mai multi parinti au pastrat tacerea asupra subiectului, riscand altfel sa aiba impreuna cu copiii lor parte de greutati, dar si pentru ca media oficiala din China nu mentioneaza niciodata subiectul – este un tabu. Site-urile de internet care vorbesc despre evenimentele din 1989 sunt inchise. Emailurile sunt interceptate. Oamenii care mai insista sa vorbeasca in public sunt arestati frecvent.
Zhao Ziyang era secretar general al PCC in 1989. Desi nici el nu era un democrat, simpatiile sale se indreptau inspre studentii demonstranti. Pentru ca s-a opus adeptilor liniei dure din propriul guvern, Zhao a fost arestat la domiciliu pana la moartea sa in 2005, iar memoriile sale au trebuit sa fie scoase clandestin din tara, pe casete deghizate ca inregistrari ale Operei din Beijing. Memoriile tocmai au fost publicate in limbile engleza si chineza, dar nu pot fi distribuite legal in China.
Cartea lui Zhao va impulsiona, fara doar si poate, dezbateri legate de lectiile pe care le putem invata de la acel "4 iunie". La cat de necesare sunt aceste dezbateri, ar fi fost si mai bine ca ele sa poata avea loc in China. Unul dintre puternicele curente de abordare, aparut imediat dupa inceputul masacrului, este cel care afirma ca liderii mai radicali ai s
