Agenţii economici au posibilitatea să-şi schimbe maşinile mai vechi de zece ani cu autoturisme noi, în cadrul celei de-a treia etape a programului Rabla, care va începe la 1 septembrie. La insistențele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii programul de reînnoire a parcului auto a fost extins, permițând și firmelor să își schimbe rablele. ”Din punctul meu de vedere, firmele nu trebuiau excluse din acest program. Consider că îngrădirea pariticipării la acest program a fost o greșeală, pe care mă bucur să o văd îndreptată acum”, spune Ioan Mintaș, vicepreședintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
60.000 de mașini pentru firme
Persoanele juridice vor beneficia de acest program, destinat inițial numai persoanelor fizice, pe trei ani fiscali, până în 2011. În cei trei ani, agenții economici vor avea la dispoziție 60.000 de mașini. Pentru acest an se intenționează alocarea a 10.000 de mașini, prima de casare urmând să fie tot de 3.800 lei. Includerea în program a persoanelor juridice a fost mai dificilă datorită unor prevederi ale legislației europene. ”În cazul persoanelor juridice trebuie aplicată aşa numita schemă de ajutor de minimis, adică de ajutor de stat, dar lucrul acesta se face în nişte etape. Însă el va fi fezabil şi va fi aplicat în a treia etapă, din 1 septembrie. De la această dată vor beneficia de program şi persoanele juridice, în aceleaşi condiţii”, susține Dorin Borotă, inspector în cadrul Agenției de Protecția Mediului Oradea.
Autoutilitarele incluse în program
O altă noutate a programului ”Rabla” este posibilitatea de a intra în program și a autoutilitarele ușoare, autovehicole intens folosite de agenții economici. ”Am o mică firmă de transport și pentru mine acest program este o oportunitate de care voi profi