Cine trăia la ţară şi nu avea o bunică sau o mamă care să se priceapă să prepare deserturi o ducea destul de rău în 1989. La sat era doar o cofetărie, iar maşina cu prăjituri şi îngheţată venea o dată pe săptămână. Mai găseam biscuiţi pe la alimentară sau când venea pâinea se mai aduceau la vânzare brioşe şi cornuri, însă şi astea le primeam cu porţia, să ajungă la tot satul.
Dar dacă veneau căldurile şi îmi era dor de o îngheţată şi nu aveam drum pe la oraş, de unde să îmi pot cumpăra o îngheţată "Polaris" (singurul desert rece de care îmi mai amintesc), toată baza îmi era în mama. Aromele cele mai folosite de ea erau vanilia, cacaua, zahărul caramelizat sau romul. Nu lipseau nici îngheţatele cu fructe, spre bucuria mea şi a verişorilor, care se adunau întotdeauna în grădina casei mele când castronul rece ieşea din congelator.
Una dintre preferatele mele era îngheţata de vanilie, a cărei reţetă am aflat-o astăzi pentru atunci când îmi va fi dor de acel gust greu de găsit la îngheţatele din comerţ. Aşadar, avem nevoie de 500 ml lapte, 150 g zahăr, 4 ouă, 50 g zeamil, un plic de zahăr vanilinat. Zeamilul se diluează cu jumătate din cantitatea de lapte rece (250 ml) care se adaugă în porţiuni mici în vasul în care s-a introdus zeamilul. Restul de lapte se fierbe separat într-un vas de 1 l. În momentul fierberii se adaugă zeamilul diluat în porţiuni mici, continuu, amestecând mereu pentru a evita formarea de cocoloaşe. Totul se menţine la temperatura de fierbere câteva minute, după care se toarnă în vasul unde, în prealabil, gălbenuşurile au fost frecate cu zahărul şi se amestecă pentru a obţine o omogenizare cât mai bună. Compoziţia astfel pregătită se toarnă într-un castron care se introduce în congelator pentru 2-3 ore.
La fel de bună era la începutul verii şi îngheţata de zmeură, care se prepară foarte simplu. Ingredientele
