Frauda şi absenteismul au fost coordonatele care au definit recentele alegeri europarlamentare din România. Nici nu mai contează cine a câştigat scrutinul de duminică. De pierdut, a pierdut democraţia.

În ceea ce priveşte fraudele electorale, avem un consens halucinant. Toate partidele angajate în competiţia pentru Parlamentul European sunt de acord că la aceste alegeri s-a furat pe rupte. Doar aşa se poate explica, de altfel, creşterea exponenţială a prezenţei la vot în ultimele două ore ale scrutinului.

Mai straniu, alegătorii întârziaţi nu au fost orăşenii leneşi, ci reprezentanţi ai electoratului rural, tradiţional matinal. O altă bizarerie: listele suplimentare au demonstrat că, duminica trecută, cele mai căutate zone turistice din ţară nu au fost litoralul sau Valea Prahovei, ci Ilfovul şi Teleormanul. Cum în aceste judeţe nu poate fi vorba despre turism balnear, cultural sau ecumenic, rămâne plauzibilă doar varianta turismului electoral.

Într-o comună din Suceava s-au prezentat la vot vreo 500 de alegători, dar în urne au fost descoperite cu aproape 50% mai multe buletine ştampilate. Despre mita electorală există deja nenumărate mărturii. Menţionez doar cazul tragicomic al unui bătrân care a cerut să fie lăsat să mai voteze o dată, fiindcă nu primise recompensa promisă iniţial.

Dincolo de aceste episoade anecdotice, dincolo chiar de aberaţiile sociologice relevate de scrutinul de duminică, cu adevărat şocantă este unanimitatea cu care clasa politică a denunţat fraudele electorale. Acuzaţiile nu au venit doar din partea opoziţiei, ci au fost iniţiate chiar de cele două partide aflate la putere. Adică de formaţiunile care au organizat alegerile şi poartă responsabilitatea bunei lor desfăşurări. Hoţii strigă "Hoţii!".

Eficienţa fraudelor electorale este direct proporţională cu absenteismul. Cu cât pre