Sute de artişti populari din toate colţurile ţării şi-au prezentat costumele Cei mai talentaţi căluşari din toate colţurile ţării au defilat ieri pe străzile oraşului, în deschiderea celei de-a XI-a ediţii a Concursului naţional al copiilor „Căluşul românesc“. De la copii de numai câţiva anişori, până la adolescenţi, cu toţii au purtat cu mândrie portul popular pe care l-au prezentat aseară slătinenilor.
Paradă cu trăsuri şi muzicanţi
În fruntea alaiului a stat fanfara Lyra, care a dat de veste tuturor că este sărbătoare în oraş. Au urmat patru trăsuri pline de copii îmbrăcaţi în straie populare, apoi sutele de căluşari din ţară. Formaţii din Bihor, Iaşi, Suceava, Argeş, Dolj şi foarte multe trupe de căluşari din comunele judeţului au mers, în paşi de dans, însoţiţi de lăutari, de la Complexul Comercial Oltul, până la Casa de Cultură a Tineretului.
Parada micilor dansatori a atras sute de priviri. Oamenii s-au oprit şi au privit cu bucurie întreg alaiul. „Aceşti copii frumoşi duc mai departe tradiţiile şi arată tuturor portul popular. Îi văd atât de mândri că participă la această paradă încât ne fac şi pe noi să ne amintim de frumuseţea şi valoarea costumelor naţionale şi a dansurilor tradiţionale“, a spus, emoţionată, Viorica Dinu, pensionară.
Fascinaţi de frumuseţea şi talentul căluşarilor, copiii şi-au luat părinţii de mână şi i-au dus spre scena de la Casa Tineretului, unde au avut loc primele reprezentaţii ale concursului „Căluşul românesc“.
Micuţii au fost încântaţi
„Îmi plac mult costumele lor şi îmi place cum dansează. Şi trăsurile au fost foarte frumoase. Mi-a fost un pic teamă de cai, mi s-a părut că sunt cam nărăvaşi“, a explicat Andreea Martinescu, de 8 ani.
Deşi au fost nevoiţi să suporte soarele dogoritor pentru a-i putea urmări pe micii dansatori, copiii slătineni i-au ap