Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, a declarat pentru evz.ro că, atâta timp cât este membru al Cabinetului Boc, este solidar cu toate actele guvernului şi refuză să comenteze pe fond ordonanţa de urgenţă potrivit căreia actele normative pot fi modificate sau abrogate înainte de intrarea lor în vigoare. "Nu pot comenta nimic. Cereţi punctul de vedere al Ministerului Justiţiei, care este iniţiator", a declarat Ponta. Ministrul a precizat că ordonanţa a fost introdusă pe ordinea de zi a Executivului pe lista documentelor suplimentare.
Referitor la comentariile colegului său de partid, deputatul Titus Corlăţean, potrivit căruia ordonanţa este o "catastrofă juridică", demnitarul PSD a precizat că acesta este liber să îşi exprime opinia, din calitatea de parlamentar.
Ponta a mai susţinut că este solidar cu deciziile Executivului pentru că aşa îi dictează legea bunului-simţ, şi nu din cauza acordului dintre PSD şi PDL care le interzice miniştrilor să atace acţiunile Cabinetului din care fac parte.
Ordonanţa a fost emisă sub pretextul că între data adoptării unor legi şi momentul intrării lor în vigoare pot interveni schimbări sociale care necesită o amendare a legii. Guvernanţii, prin vocea secretarului de stat din Ministerul Justiţiei, Alina Bica, susţineau că s-au referit doar la Codurile juridice care urmează să fie aprobate prin asumarea răspunderii Guvernului, însă vor intra în vigoare abia în 2011. Totuşi, ordonanţa Boc nu precizează niciunde că prevederile respective vor fi aplicate doar în astfel de situaţii, lăsând locul unor abuzuri.
CITIŢI ŞI:
Boc a dat o mică „lovitură de stat”
PSD se leapădă de "catastrofele juridice" ale lui Boc
Boc a fost avertizat de Consiliul Legislativ
Ordonanţa Boc - un "act demenţial"
CCR trebuie să b