Pe 27 mai a fost anunţat cîştigătorul Man Booker International Prize, scriitoarea canadiană Alice Munro. Premiul, acordat o dată la doi ani, a mai revenit lui Ismail Kadare, în 2005, şi lui Chinua Achebe, în 2007. Anul acesta, din juriu au făcut parte scriitoarea Jane Smiley, Amit Chaudhuri, scriitor şi muzician, şi Andrei Kurkov, autor cunoscut cititorilor români datorită celor două excelente romane publicate de Curtea Veche Publishing House (Moartea pinguinului, în 2006, şi Legea melcului, în 2007). Juriul şi-a justificat alegerea subliniind că, deşi Alice Munro este exclusiv autoare de proză scurtă, totuşi literatura ei atinge profunzimi la care multe dintre romanele contemporane nu ajung; în plus, au spus cei trei membri ai juriului, autoarea observă cu acuitate şi scrie cu substanţă, lucru care o desparte, din nou, de mulţi autori contemporani. Alice Munro, Runaway, Vintage Books, 2006, 336 p. Decizia juriului e interesantă sub două aspecte: în primul rînd, reflectă o tendinţă de revalorizare a prozei scurte, căzute în dizgraţie de ani buni. Ilustrativ e faptul că, deşi e o autoare consacrată, multipremiată (a luat prestigiosul Giller Prize de două ori, în 1998 şi în 2004), ajunsă la o vîrstă venerabilă (78 de ani), Alice Munro nu a fost tradusă nici la noi, probabil tot din considerente comerciale, acum că proza scurtă, la mare căutare în anii ’90, a căzut în planul al doilea, şi în modă a revenit romanul. În al doilea rînd, e important că o astfel de autoare, ale cărei cărţi sînt bestselleruri în Canada, dar despre care prea puţin se discută în America (după cum remarcă Jonathan Franzen, un fan declarat al lui Alice Munro, într-un excelent articol din New York Times), e recompensată cu un premiu de o asemenea anvergură. Dar, ca întotdeauna, dincolo de imaginea pe care un scriitor ştie sau nu să şi-o creeze, de diversele politici care pot face un autor