O echipă de antropologi de la Muzeul de Istorie Naturală din New York şi de la Universitatea din Washington a modelat scheletul prototipic al unui neandertalian. Operaţia pornea de la materialul recuperat din doi indivizi „clasici" ai speciei. Fiecare in parte ne-a lăsat numeroase oase fosilizate, părţile lipsă dintr-unul putându-se imprumuta de la celălalt. Rezultatul este in bună măsură surprinzător. Scheletul complet sugerează un tors robust, cu o cutie toracică mai coborâtă decât in cazul omului, şi o regiune pelviană largă, cum au femeile. Purtătorul unei asemenea osaturi trebuie să fi fost scund şi bondoc, o făptură fără talie, „indesată", amintind de hobiţii din romanul lui Tolkien, Stăpânul inelelor.

Trăsăturile menţionate aici sunt o dovadă in plus că omul modern nu putea descinde din Homo neanderthalensis, acesta din urmă reprezentând in fond altă specie. Era mai scund decât omul actual, dar avea o musculatură remarcabilă, mâini puternice, care-i permiteau să folosească eficient, impotriva animalelor de talie mare, suliţele cu vârf de piatră cioplită. Iarăşi in chip surprinzător, hobitul in cauză avea un creier mai mare decât al lui Homo sapiens, capacitatea cutiei sale craniene mergând până la 1700 cm cubi, faţă de cei 1500 ai acestuia din urmă. Asta nu spune incă nimic despre calitatea gândirii. Putem presupune, totuşi, că şi neandertalienii foloseau un limbaj articulat (deşi unii cercetători li-l contestă), că aveau sentimente (din moment ce găsim dovezi că purtau de grijă răniţilor şi bolnavilor), poate chiar şi unele reprezentări religioase, destul de primitive.

Dar hobiţi au mai existat in trecutul documentabil al Pământului, unii chiar de dată recentă, ajunşi până in pragul civilizaţiei noastre istorice. Mă gândesc la Homo floresiensis, sau Omul de Flores, după numele insulei indoneziene unde i-au fost descoperite rămăşiţele. Spr