Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raniti grav din cauza vitezei

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 13 iunie 2009 · · ·

Patru botosaneni au ajuns ieri in stare grava la spital, dupa ce au fost implicati in accidente rutiere. Primul eveniment a fost inregistrat in cursul diminetii, pe soseaua ce leaga cele doua municipii ale judetului. La intrare in comuna Vaculesti, Dacia Break cu care trei tineri mergeau spre Dorohoi a derapat pe fondul vitezei neadaptate la un carosabil umed, a intrat in santul de pe marginea drumului si s-a izbit violent de un copac. In urma accidentului, ocupantii masinii au suferit diverse traumatisme. Cel mai grav a fost ranit tanarul aflat pe scaunul din dreapta soferului care a fost aruncat in parbriz, intrucat nu purta centura de siguranta si s-a lovit de bord. Examinat de medicii de la Ambulanta, Eduard M. de 19 ani, din Dorohoi a fost examinat cu politraumatism, acuzand dureri la nivelul coloanei vertebrale, cap si coaste. Al doilea pasager, George T. de 17 ani, din Pomarla, si-a pierdut cunostinta de mai multe ori, in timp ce era examinat, cel mai probabil din cauza durerilor. Ambii au fost transferati de urgenta, la Botosani pentru investigatii de specialitate, medicii precizand ca sunt in afara pericolului. Soferul, Andrei N. de 18 ani, a scapat cu cateva traumatisme la coaste, neavand nevoie de ingrijiri medicale. Elev al Colegiului "Ghica" din Dorohoi, tanarul, posesor al permisului de doar doua luni, a declarat ca incidentul s-a inregistrat din cauza unei manevre bruste facute de soferul unei dubite care mergea in fata lui. "A franat brusc, asa ca am calcat si eu pedala de frana. Din cauza carosabilului umed, am pierdut controlul masinii. Aveam in jur de 90 de kilometri la ora", a precizat Andrei N.. Anchetatorii sustin ca liceanul nu era sub influenta bauturilor alcoolice in momentul producerii accidentului. "Fata de conducatorul auto s-au intocmit actele premergatoare sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa si i s-a reti

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 45 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să oprească ofensiva asupra Rafah

HotNews acum 40 minute
Curtea Internațională de Justiție a decis că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian, relateză BBC și The Guardian. Un

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 31 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 2 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°