Reţeta succesului: consiliile de administraţie, adunările generale ale acţionarilor sau comisiile de privatizare. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Unii dintre politicienii români s-au specializat în acumularea de venituri din funcţii de la stat, prin deţinerea de funcţii în consilii de administraţie (CA), adunări generale ale acţionarilor (AGA) sau comisii de privatizare.
Campion este fostul şef al AVAS, Teodor Atanasiu, în prezent deputat PNL, care a încasat anul trecut 566.091 de lei, potrivit declaraţiei de avere actualizată recent.
De la AVAS, el a luat 262.815 lei, a primit alţi 158.688 de lei de la Eximbank, ca membru al Comitetului Interministerial de Finanţări şi Asigurări, plus 141.316 lei ca vicepreşedinte al comisiei de coordonare a privatizării de la Electrica Muntenia. Culmea, Atanasiu a ajuns în fruntea AVAS după un scandal între palate, preşedintele Traian Băsescu suspendându- l din funcţia de ministru al apărării, pe baza unei plângeri penale depuse de Adriana Săftoiu.
La vremea respectivă, schimbarea a fost una controversată, pentru că dosarul conţinea doar nişte declaraţii de presă ale ministrului. Până la urmă, veniturile lui Atanasiu au crescut exponenţial, dacă e să ţinem seama că un ministru câştigă anual, de la buget, în jur de 75.000 de lei.
Avantajele puterii
La Eximbank, Atanasiu a muncit cot la cot cu colegul său de partid Victor Paul Dobre, pe vremea aceea secretar de stat în Ministerul Internelor şi Administraţiei. Dobre a ridicat şi el 158.688 de lei de la Eximbank, dar nu s-a oprit aici, primind şi de la Petrom o indemnizaţie de 87.946 de lei. De asemenea, el a primit 74.630 de lei de la Interne, 4.404 lei de la Consiliul Economic şi Social şi 3.416 lei de la Cameră. Pe scurt, 329.000 de lei din multiple surse bugetare.
În top intră şi deputatul Mircea